Regenerarea arboretelor pe teren descoperit

Regenerarea arboretului are la bază capacitatea arborilor existenţi de a produce sămânţă sau de a lăstări. Regenerarea fără nici un fel de intervenție antropică se produce atât sub adăpostul arboretului (masivului) existent, cât şi la marginea acestuia sau în afara masivului pe teren descoperit. Regenerarea sub adăpost conferă un caracter continuu procesului de regenerare în pădurile cu structuri primare.

Regenerarea pe teren descoperit se poate realiza atunci când pădurea este fie distrusă, datorită unor calamităţi (rupturi sau doborâturi de vânt, atacuri de insecte, incendii, etc.), fie a fost recoltată printr-o singură tăiere (rasă de codru, în diverse variante, sau rasă de crâng), precum și la instalarea acesteia pe terenuri goale, lipsite de vegetaţie.

 
 În primele două cazuri, noua generaţie se instalează numai după ce arboretul bătrân a fost extras integral, ceea ce face ca exploatarea şi regenerarea să se desfăşoare ca două faze distincte şi consecutive.

Prin extragerea integrală a arboretului bătrân, noua generație nu mai beneficiază nici de protecția de sus, nici de cea lateral, iar mediul specific pădurii dispare. În astfel de cazuri, regenerarea se realizează sub acțiunea a numeroși factori limitativi: secetă, ger, îngheț, plante erbacee și arbustive.

În aceste situaţii sunt favorizate speciile mai robuste, în genul celor pioniere (mesteacăn, plop tremurător, salcie căprească), care reprezintă primii colonizatori ai terenurilor goale, precum şi molidul, laricele, pinii, plopii hibrizi, salcâmul, etc.

În condiţiile terenului descoperit regenerarea naturală se realizează fie din sămânţă (pe cale naturală sau artificială), ca în cazul pădurilor de codru, fie din lăstari sau drajoni, ca în pădurile de crâng.

După felul tăierilor şi mersul regenerării s-au distins mai multe metode de regenerare pe teren descoperit şi anume:

• regenerarea naturală din sămânţă, care urmează aplicării tăierilor rase sub forma unor benzi sau fâşii în diverse variante (alterne, alăturate, la margine de masiv). Metoda se aplică speciilor robuste, cu creştere activă în tinereţe şi sămânţa uşoară, cum sunt molidul, pinii şi laricele, dar şi speciilor pioniere (mesteacăn şi plop tremurător).

În funcţie de capacitatea de însămânţare laterală şi protecţie a arboretului se stabilește lățimea benzilor.

• regenerarea artificială din sămânţă, în urma tăierilor rase (de crâng sau codru) în diverse variante. Prin această metodă se urmărea instalarea molidului, a pinilor, laricelui, plopilor hibrizi, salciei, salcâmului, etc. În acest caz, instalarea puieţilor sau butaşilor se realiza imediat după încetarea exploatării. Metoda nu mai este utilizată în prez
• împădurirea terenurilor goale, a poienilor, a terenurilor degradate. Pe aceste terenuri, unde pădurea fie a dispărut în trecut fie nu a existat vreodată, instalarea vegetaţiei forestiere întâmpină dificultăţi tehnice şi economice serioase, datorită costurilor mari cu pregătirea terenului şi a solului, cu materialul de regenerare (puieţi, butaşi) şi cu forţa de muncă.

• regenerarea naturală din lăstari sau drajoni. Această metodă de regenerare simplă, sigură şi ieftină, se aplică la noi numai pădurilor de crâng, constituite din specii care lăstăresc sau drajonează viguros, precum sălciile, salcâmul, aninii.

Bibliografie:

1. Nicolescu N.V.: 2014 – ”Silvicultură II. Silvotehnică”, Ed Aldus, Brașov;

2. Nichiforel L.: Curs Silvicultură II, 2019-2020, Universitatea ”Stefan cel Mare” Suceava