Obiectivele şi principiile conservării biodiversităţii

În iunie 1992, în cadrul UNCED un număr de 153 de state, inclusiv cele din Uniunea Europeană, au semnat CBD (Conservation on Biological Diversity), care a intrat în vigoare pe 29 decembrie 1993. La începutul anului 2010 CBD este ratificată de 193 de părţi şi reprezintă astăzi cel mai important instrument internaţional în coordonarea politicilor şi strategiilor la nivel global privind conservarea biodiversităţii. România a ratificat CBD prin Legea nr. 58/1994.

 Cele trei obiective ale CBD sunt următoarele:

• conservarea diversităţii biologice;
• utilizarea durabilă a componentelor diversităţii biologice;
• împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice.

De asemenea, la Summit-ul Pământului au mai fost adoptate Agenda 21, Declaraţia de la Rio cu privire la Mediu şi Dezvoltare, Declaraţia Principiilor Pădurilor şi Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice ratificată prin Legea 24/1994.

În cadrul Conferinţei Părţilor la CBD au fost adoptate şi principiile ce stau la baza conservării biodiversităţii şi dezvoltării durabile a sistemului socio-economic, aşa cum sunt prezentate în continuare:

1. Principiul prevenţiei: conservarea biodiversităţii se realizează eficient dacă sunt eliminate sau diminuate efectele posibilelor ameninţări;
2. Principiul precauţiei: lipsa studiilor ştiinţifice complete nu poate fi considerată ca motiv de acceptare a unor activităţi ce pot avea impact negativ semnificativ asupra biodiversităţii;
3. Principiul poluatorul plăteşte: cel ce cauzează distrugerea biodiversităţii trebuie să plătească costurile de prevenire, reducere a impactului sau reconstrucţie ecologică;
4. Principiul participării publicului la luarea deciziilor şi accesul la informaţie şi justiţie în domeniul mediului: publicul trebuie să aibă acces la informaţiile de mediu şi dreptul de a participa în procesul de luare a deciziilor de mediu;
5. Principiul bunei guvernări: guvernarea trebuie să îndeplinească opt caracteristici majore – să fie participativă, măsurabilă, transparentă, responsabilă, efectivă şi eficientă, echitabilă şi în acord cu normele legale;
6. Principiul integrării sectoriale: conservarea biodiversităţii şi utilizarea durabilă a componentelor sale trebuie luate în considerare în procesul de luare a deciziilor şi de stabilire a politicilor sectoriale;
7. Principiul abordării ecosistemice: reprezintă o strategie de management integrat, adaptativ, bazată pe aplicarea unor metodologii ştiinţifice corespunzătoare care iau în considerare structura şi funcţiile ecosistemelor şi capacitatea lor de suport;
8. Principiul reţelelor ecologice: pentru asigurarea conectivităţii dintre componentele biodiversităţii cu cele ale peisajului şi ale structurilor sociale, având ca şi componente centrale ariile naturale protejate se stabilesc culoare ecologice de legătură;
9. Principiul subsidiarităţii: reglementează exerciţiul puterii, deciziile trebuind luate la nivelul cel mai de jos (local, regional, naţional);
10. Principiul compensării: în cazul în care există un impact negativ şi în lipsa unor soluţii alternative, pentru obiective de interes public major se stabilesc măsuri compensatorii.

Măsuri pentru gospodărirea habitatelor forestiere şi a speciilor de interes comunitar în vederea îmbunătăţirii stării de conservare

               Administratorii pădurilor vor urmări recomandările de mai jos pentru păstrarea biodiversităţii la nivelul unităţii administrate:

• păstrarea a minim 5 arbori maturi, uscaţi sau în descompunere pe hectar, pentru a asigura un habitat potrivit pentru ciocănitori, păsări de pradă, insecte şi numeroase plante inferioare (fungi, ferigi, briofite, etc) – în toate unităţile amenajistice;
• păstrarea în arboretul tânăr a minim 3 arbori seminceri după ultima tăiere cu scopul de a asigura surse de hrană pentru specia urs, dar şi de asigura o resursă locală de seminţe în cazul pierderiilor potenţiale în seminţişul natural sau plantaţii – în arboretele ce vor fi parcurse cu ultimele tăieri de regenerare;
• păstrarea arborilor cu scorburi ce pot fi utilizate ca locuri de cuibărit de către păsări şi mamifere mici - în toate unităţile amenajistice;
• menţinerea bălţilor, pâraielor, izvoarelor şi a altor corpuri mici de apă, mlaştini, smârcuri, într-un stadiu care să le permită să îşi exercite rolul în ciclul de reproducere al peştilor, amfibienilor, insectelor etc. prin evitarea fluctuaţiilor excesive ale nivelului apei, degradării digurilor naturale şi poluării apei – în toate unităţile amenajistice;
• arboretele ce au fost identificate ca fiind arborete cu stare nefavorabilă sau parţial favorabilă, în care au fost propuse lucrări de curăţiri sau rărituri, vor fi conduse pentru a asigura îmbunătăţirea stării de conservare. Aceste arborete necesită intervenţii pentru reconstrucţie ecologică, prin promovarea speciilor specifice habitatului, aflate diseminat sau în proporţie redusă în arborete – în toate arboretele în care s-au propus rărituri sau curăţiri.