Combaterea dăunătorilor cu ajutorul furnicilor
Procedeul folosirii furnicilor de pădure la combaterea dăunătorilor, se încadrează în marea problemă a combaterii biologice cu ajutorul organismelor, având ca scop realizarea optimă și permanentă a echilibrului biologic al pădurilor. Față de procedeul combaterii pe cale chimică folosit actualmente în producție, cel ecologic prezintă și avantaje economice.
Reconstrucția ecologică a terenurilor degradate presupune valorificarea cu ajutorul vegetaţiei forestiere a terenurilor neproductive sau agricole afectate de fenomene de degradare în diferite stadii, care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de producţie pentru folosinţe agricole.
Evaluarea serviciilor ecosistemelor (SE) forestiere în România
În anul 1975, Gh. Purcăreanu, împreună cu I. Ceacoveanu, publică în Analele ICAS, lucrarea “Cercetări privind evaluarea funcțiilor de protecție” - Servicii de provizionare ale pădurilor, propunând pentru prima dată la noi în țară o metodologie de evaluare monetară a funcțiilor de protecție ale pădurilor. Până la acel moment, aportul social și economic adus de SE forestiere, denumite influențe, fusese neevidențiat și neevaluat. Lucrarea anticipează creșterea numărului cercetărilor, cu privire la identificarea și cuantificarea tuturor efectelor utile ale pădurilor, precum și pentru găsirea unor metode de evaluare adecvate (Purcăreanu et al., 1975).
Protecția împotriva doborâturilor și rupturilor de vânt și zăpadă
În ultimii ani, furtunile cu vânturi puternice și căderile masive de zăpadă sunt de o intensitate tot mai mare și sunt una din cauzele producerii de vătămări în cazul pădurilor. În ecosistemele montane, principalul factor perturbator este reprezentat de doborâturile produse de vânt. Acesta prezintă efecte negative atât pe plan ecologic, cât şi pe plan economic (prin pierderile de valoare a volumului lemnos).
Rolul recreațional - estetic și sanogen al pădurii
Conform Codului Silvic (art. 2, alin. 1, legea 46/2008) ,,Sunt considerate păduri, în sensul prezentului cod, și sunt incluse în fondul forestier național terenurile cu o suprafață de cel puțin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să atingă o înălțime minimă de 5 m la maturitate în condiții normale de vegetație”.
Monitorizarea lucrărilor silvice utilizând tehnologia LiDAR terestră și portalul VIRTSILV
Lucrările silvice de îngrijire și conducere a arboretelor care se aplică în toate stadiile de dezvoltare, asigură dirijarea unui arboret tânăr spre îmbunătățirea funcțiilor ecologice, economice și sociale. Un ciclu pornește de la însămânțare (primul stadiu - semințiș) parcurgând toate etapele până la momentul tăierilor de regenerare (ultimul stadiu - codru bătrân) care duc la repetarea ciclului.
Instalarea culturilor forestiere prin plantaţii
Plantarea este operația de instalare artificială a speciilor forestiere ce presupune utilizarea puieţilor ca material de împădurire, fiind cea mai utilizată metodă de împădurire în țara noastră.
În funcție de modul de prezentare a rădăcinilor, puieții se pot clasifica astfel: puieți cu rădăcină nudă și puieți cu radacină protejată. Aceștia pot fi plantați în două moduri: în gropi sau în despicătură.
Obiectivele şi principiile conservării biodiversităţii
În iunie 1992, în cadrul UNCED un număr de 153 de state, inclusiv cele din Uniunea Europeană, au semnat CBD (Conservation on Biological Diversity), care a intrat în vigoare pe 29 decembrie 1993. La începutul anului 2010 CBD este ratificată de 193 de părţi şi reprezintă astăzi cel mai important instrument internaţional în coordonarea politicilor şi strategiilor la nivel global privind conservarea biodiversităţii. România a ratificat CBD prin Legea nr. 58/1994.
Înmulțirea speciilor lemnoase forestiere prin altoire
Altoirea este operaţia de îmbinare artificială a unei porţiuni detaşate de pe planta-mamă cu o altă plantă care posedă rădăcini în scopul concreşterii acestora şi formării unei singure plante.
În procesul de altoire este necesar un suport de rădăcini, ce asigură fixarea în sol şi nutriţia minerală care se numește portaltoi și un organ vegetativ – altoi, care după concreşterea cu portaltoiul formează coroana noii plante lemnoase, având rol în fotosinteza şi sinteza substanţelor organice.
Este necesar ca suprafeţele de contact dintre altoi şi portaltoi să se suprapună perfect şi să asigure continuitatea ţesuturilor.
Produse forestiere nelemnoase
Produsele nelemnoase ale pădurii sunt resurse materiale de natură vegetală, lipsite total sau parţial de lemn, furnizate de arborii, arbuştii şi solul pădurilor.
Sunt cunoscute în trecut şi sub alte denumiri, ca: produse accesorii, produse secundare, produse auxiliare ale lemnului.
Determinarea volumului arborilor doborâți (Formule aplicate)
În etapa realizării unei noi generaţii de pădure, cultura pădurilor şi exploatarea lemnului trebuie să reprezinte un sistem unitar în care cele două activităţi se intercondiţionează.
Cultura pădurilor nu poate fi separată de activitatea de exploatare pentru că recoltarea lemnului reprezintă o metodă culturală de regenerare, condiţionând instalarea unui nou arboret. Pe de altă parte, exploatarea pădurilor trebuie să se efectueze în concordanţă cu cerinţele culturale ale arboretelor (Horodnic S. 2003).
Combaterea dăunătorilor cu ajutorul păsărilor insectivore
Insectele fitofage care în anumite condiții pot efectua înmulțiri în masă sunt controlate și efectivele lor echilibrate de o suită de alte animale din biocenoza „pădure”. Printre acestea un rol important îl au și păsările insectivore.
Caracterul de „insectivor” se poate manifesta în tot cursul anului, eventual cu scăderi în timpul iernii când accesibilitatea mai redusă a insectelor, prezente doar ca ouă, larve sau pupe, poate fi compensată parțial prin fructe uleioase sau uscate. În alte situații păsările consumă insecte doar în perioada de reproducere, primăvara, când își hrănesc puii cu hrană animală, adulții fiind, preponderent, granivori. Nevoia de a-și hrăni puii cu hrană proteică rezultă din faptul că puii trebuie să crească în 2-3 săptămâni la talia adulților, să devină independenți și zburători pentru a scăpa de pericolele de care sunt amenințați în cuib.
Tăieri de igienă
“Prin tăieri de igienă se urmărește asigurarea unei stări fitosanitare corespunzătoare a arboretelor, prin extragerea arborilor uscați sau în curs de uscare, căzuți, rupți și doborâți de vânt și zăpadă, puternic atacați de insecte, precum și a arborilor cursă și de control folosiți la protecția pădurilor, fără ca prin aceste lucrări să se restrângă biodiversitatea pădurilor (NT2, 2000).”
În legătură cu biodiversitatea, în România se recomandă ca, la aplicarea tăierilor de igienă, să nu se extragă toți arborii morți sau uscați, menținându-se în arborete 1-3 astfel de arbori la hectar, din specii rar întâlnite în ecosistemele respective (NT2, 2000; Nicolescu, 2014).
Regenerarea arboretelor pe teren descoperit
Regenerarea arboretului are la bază capacitatea arborilor existenţi de a produce sămânţă sau de a lăstări. Regenerarea fără nici un fel de intervenție antropică se produce atât sub adăpostul arboretului (masivului) existent, cât şi la marginea acestuia sau în afara masivului pe teren descoperit. Regenerarea sub adăpost conferă un caracter continuu procesului de regenerare în pădurile cu structuri primare.
Analiza suprafețelor afectate de doborâturi de vânt
Ce se înțelege prin analiza suprafețelor afectate de doborâturi de vânt?
În analiza suprafețelor de pădure afectate de doborâturi de vânt se folosesc imagini aeriene pentru a estima suprafața și locurile unde au fost doborâți arborii, cu scopul de a întocmi modul de acționare asupra acestor suprafețe.
Scurt istoric al atribuirii de funcții pădurii în România
Cele mai vechi documente istorice care fac trimitere la preocupări primare de gospodărire a pădurilor se referă la existența braniștilor („Locuri oprite sau rezervate, în care nimeni n-avea voie să intre spre a tăia lemne, a cosi fân, a paște vitele, a prinde pește sau a culege fructele pădurii, fără voia prealabilă a stăpânului” (Giurescu 1976) : în Moldova în timpul lui Alexandru cel Bun (1400) , în Țara Românească (din vremea lui Mircea cel Bătrân) sau secolul al XIV-lea, în Transilvania în 1772 și apoi în 1181 (între Someș și Tisa),(Giurescu 1976, Duduman G.,2019).
Obiective social-economice și ecologice ale pădurii
Stabilirea de obiective social-economice și ecologice pentru pădure se face prin amenajamente silvice și se exprimă prin natura produselor și a serviciilor de protecție pe care le poate oferi pădurea. Ele decurg din strategia de dezvoltare a economiei naționale și a condițiilor de viață. Exemplu de obiective (economice, ecologice, social-culturale și științifice) care pot beneficia de serviciile sau produsele pădurii: unități industriale, lacuri de acumulare, autostrăzi, șosele, căi ferate, arii și rezervații naturale și științifice, ș.a. Sunt stabilite prin directive politice, programe naționale de dezvoltare a silviculturii, legi și acte normative, studii și proiecte aprobate prin documente oficiale referitoare la sistematizarea și organizarea teritoriului și amenajarea bazinelor hidrografice, etc.
Obținerea de imagini aeriene în silvicultură cu ajutorul dronelor
Dimensiunile reduse ale acestor aparate de zbor permit adaptarea la orice tip de teren, fiind singura metodă prin care se pot înregistra imagini de la o altitudine de sub 100 m. La toate acestea se mai adaugă și costurile mult mai reduse pe care le reclamă exploatarea lor, în comparație cu metoda tradițională.
Principii de amenajare a pădurilor
Principiile amenajării pădurilor reprezintă baza pe care se construiește managementul responsabil al resurselor forestiere. Acestea au evoluat în timp concomitent cu percepția societății umane privind importanța și utilitatea ecosistemelor forestiere. Nerespectarea acestor principii diminuează semnificativ capacitatea ulterioară de gestionare a riscurilor de natură ecologică, socială și economică (Duduman & Drăgoi, 2019).
În Codul silvic actual (L46/2008) se menționează importanța respectării următoarelor principii de amenajare:
Caracteristicile arboretului în structură verticală
A) Etajarea arboretului reprezintă modul de repartizare în spațiu a coroanelor arborilor ce alcătuiesc un arboret (Rădulescu, 1956; Nicolescu, 2011).
În pădurile temperate și boreale au fost distinse două categorii de arborete după numărul de etaje de arbori (Boppe, 1889; Jolyet, 1916; Popovici, 1922; Drăcea, 1923; Nicolescu, 2011):
Emondajul
Această lucrare de îngrijire se referă în special la tăierea crăcilor lacome apărute pe trunchiul arborilor din mugurii dorminzi. Prin emondaj, pentru prevenirea producerii crăcilor lacome, se pot îndepărta şi mugurii dorminzi de pe o anumită lungime a trunchiului (Nicolescu, 2016).
Funcțiile pădurii ( grupe funcționale - categorii funcționale - tip funcțional )
Stabilirea funcțiilor pădurii se realizează corespunzător obiectivelor ecologice, economice și sociale pe care trebuie să le îndeplinească pădurile. Este util să se țină seama de natura funcțiilor ce decurg din raporturile generale ale pădurilor cu societatea (Leahu I., 2001).
Corespunzător obiectivelor social-economice şi ecologice stabilite, se precizează în amenajamente funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească pădurile, prin funcţie înţelegându-se acţiunea în care este angajată o pădure sau un arboret, în raport cu obiectivele social-economice şi ecologice ale gospodăriei silvice.
Compoziția arboretului - reprezintă proporția de participare a speciilor care intră în alcătuirea arboretului (Morozov, 1952).
Proporția de participare a fiecărei specii se stabilește, de regulă, după inventarieri și prelucrări specifice, ca raport între suprafața de bază a fiecărei specii (sau volumul) și suprafața de bază (sau volumul) a arboretului.
Consistența arboretului
Caracteristica arboretului de a fi constituit din arbori apropiați între ei, în așa măsură încât în interiorul lui să existe un mediu specific, diferit de mediul exterior (Leahu, 2001).
Consistența arboretului se exprimă prin: gradul de închidere a coronamentului, indicele de desime, indicele de densitate și indicele de acoperire.
Vârsta arboretului
Vârsta arboretului este exprimată ca o medie a vârstei arborilor și este o caracteristică cantitativă dar cu implicaţii directe în aspectele structurale calitative.
În funcţie de vârsta arborilor componenţi se pot distinge: arborete echiene, pluriene şi de vârste multiple (xxx, 1984).
Bazele de amenajare se stabilesc la nivel de unități de gospodărire și reprezintă fundamentul procesului de gospodărire a pădurilor prin intermediul amenajamentului silvic (Duduman și Drăgoi, 2019).
Silvicultura -rol și importanță-
Silvicultura este explicată și definită în numeroase moduri de către diferiți autori, toate aceste “definiții” având în prim-plan pădurea.
Tratamentul tăierilor rase în parchete mici
Se caracterizează prin recoltarea integrală a arboretului exploatabil, de pe o anumită suprafaţă, printr-o singură tăiere, din această cauză, de multe ori în spațiul public sunt denumite impropriu „Defrișări”.
Deşi aplicate de secole, tăierile rase au fost sistematizate şi teoretizate numai la începutul secolului al XIX-lea, în Rusia (1804 - Nesterov, 1954, în Constantinescu, 1973) şi Germania (Cotta, 1811, în Troup, 1928). Apariţia lor a fost considerată singura soluţie pentru regenerarea pădurilor care au suferit degradări puternice prin extrageri selective de arbori, păşunat excesiv şi îndepărtarea litierei, unde regenerarea naturală nu mai este posibilă (Troup, 1928). Actualmente, datorită deosebitei uşurinţe de aplicare, tăierile rase pe parchete sunt tratamentul cel mai aplicat pe glob. Acestea sunt specifice mai ales pădurilor boreale dominate de specii de molid şi pin, unde peste 80% din masa lemnoasă exploatată anual (cca 500 milioane m3 lemn de lucru) rezultă din aplicarea tăierilor rase în parchete care pot ajunge la sau chiar depăşi 100 ha (Hagner, 1995).
Tratamentul tăierilor succesive (uniforme)
Tratamentul tăierilor succesive este procedeul prin care regenerarea naturală se obține sub adăpost (masiv), prin aplicarea pe suprafața de regenerat, a unor tăieri cât mai uniforme, succesive în timp și progresive în intensitate (Vlad, 1954; Nicolescu, 2014).
Caracteristicile tratamentului:
Elagajul arborilor
După cum se cunoaște, elagajul este procesul de curățire sau de spălare de ramuri a părții inferioare a tulpinii arborilor (Negulescu, 1973). Acesta poate fi natural sau artificial. Elagajul natural include mai multe etape succesive, respectiv (a) pierderea frunzelor, (b) uscarea ramurilor, (c) putrezirea ramurilor, (d) căderea (lepădarea) ramurilor, (e) putrezirea ciotului și (f) cicatrizarea (acoperirea completă) a rănii (Kozlowski, 1973, Negulescu, 1973).
Tratamentul crângului compus
Înţeles şi aplicat ca un regim de cultură intermediar între crâng şi codru, crângul compus are ca scop regenerarea sau reîntinerirea arborilor atât din sămânţă cât şi din lăstari sau drajoni.
Într-un astfel de arboret se diferenţiază un etaj inferior (subetaj) de crâng (provenit din lăstari), cu înălţime mică şi care produce lemn mic şi mijlociu, căruia i se suprapune, având însă o consistenţă mult mai rară, un etaj superior, din arbori mari numiţi rezerve, care s-a instalat din sămânţă şi din lăstari (Cotta, 1841; Lorentz şi Parade, 1967; Danilescu, 1893; Dengler, 1935).
Silvicultura 4.0
În ultima perioadă, tehnologia a devenit o parte foarte importantă în domeniul silvic, ajungând să fie chiar nelipsita, deoarece ajută la o integrare continuă a datelor și o adaptare la noile cerințe ale pieței.
Silvicultura 4.0 are la bază conceptul de Smart Forestry, ce presupune procesele devin din ce în ce mai mult automatizate, se folosesc utilaje independente sau semi-independete, datele pot fi transmise în timp real și stocate în mediul online, fiind la îndemâna oricui și oriunde, iar unele dintre decizii pot luate de către sisteme sau chiar roboți cu IA (inteligență artificială). Pe scurt, integrarea tehnologiei într-o măsură cât mai mare în silvicultură.
Îngrijirea marginii de masiv (lizierelor)
Lizierele de pădure sunt importante pentru stabilitatea arboretelor, impactul vizual pe care îl provoacă, precum şi pentru diversitatea biologică a ecosistemelor forestiere. Din aceste motive, există preocupări constante pentru îngrijirea lor, în vederea îmbunătăţirii stabilităţii şi diversităţii habitatelor pe care le oferă.
În general, îngrijirea marginii de masiv se aplică fie arboretelor periclitate de vânt, fie celor din zona de câmpie, unde păşunatul necontrolat reprezintă un pericol constant.(Nicolescu, 2016).
Lucrări speciale de conservare
Lucrările speciale de conservare se aplică în arboretele încadrate în tipul II funcțional, care include păduri cu funcții speciale de protecție situate în stațiuni cu condiții grele sub raport ecologic, precum și arborete în care nu este posibilă sau admisă recoltarea de masă lemnoasă prin tăieri de regenerare obișnuite (NT5, 2000).
Conform Normelor tehnice privind alegerea și aplicarea tratamentelor (NT3, 2000), aceste lucrări constau din “Ansamblul de intervenții necesare a se aplica în arboretele de vârste înaintate, exceptate definitiv sau temporar de la tăieri de produse principale, în scopul menținerii sau îmbunătățirii stării lor fitosanitare, asigurării permanenței pădurii și îmbunătățirii continue a exercitării de către arboretele respective a funcțiilor de protecție ce li se atribuie.”
Degajările
Prin degajare se va înțelege lucrarea de îngrijire efectuată în stadiul de semințiș și desiș (diametrul mediu de 2 cm), prin care se urmărește apărarea speciilor principale valoroase împotriva speciilor secundare copleșitoare sau de o altă proveniență, considerată necorespunzătoare (***, 2000).
În general, perioada normală de executare a degajărilor corespunde intervalului cuprins între momentul închiderii stării de masiv, când se realizează creșterea maximă în înălțime și durează până când arboretul trece în faza de nuieliş (***, 2000; Nicolescu, 2016).
Tratamentul tăierilor în crâng
Crângul este una dintre cele mai vechi metode de exploatare a pădurilor de foioase și a fost foarte răspândit, mai ales în pădurile particulare. În prezent se folosește pe suprafețe mari în unele țări europene ( Italia 40%, Franța 25%, Spania 22%, Grecia 18%). În fondul nostru forestier s-a restrâns treptat după naționalizarea pădurilor (1948), prin conversiunea multor păduri de crâng la regimul de codru, actualmente ponderea sa fiind de numai 5%.
Curăţirile sunt lucrări de îngrijire şi conducere ce se aplică în arboretele aflate în fazele de nuieliş şi prăjiniş, în scopul înlăturării exemplarelor necorespunzătoare ca specie şi conformare (Stănescu şi Târziu, în Negulescu et al., 1973).
Deoarece în cele două stadii de dezvoltare desimea arboretului este ridicată, competiția inter- și intraspecifică intensifică elagajul natural, dar și cel de eliminare naturală, care, uneori poate evolua în contradicție cu țelurile fixate.(Nicolescu, 2014; xxx, 2000).
Alunecările de teren sunt o categorie de fenomene naturale de risc, ce definesc procesul de deplasare, mișcarea propriu‑zisă a rocilor sau depozitelor de pe versanți, cât și forma de relief rezultată.
Alunecările de teren produc pagube considerabile, atât din punct de vedere material, cât şi cu privire la pierderea de vieţi omenesti, însă aceste fenomene pot fi anticipate cu suficient timp înaintea producerii lor, în vederea combaterii sau măcar a limitării efectelor nedorite.
Tratamentul tăierilor progresive
Tratamentul tăierilor progresive (tăieri în ochiuri, tăieri progresive în ochiuri) consistă în aceea că se urmăreşte obţinerea regenerării naturale sub masiv prin aplicarea de tăieri repetate neuniforme, concentrate în anumite ochiuri împrăştiate neregulat în cuprinsul pădurii, în funcţie de mersul instalării şi dezvoltării seminţişului ce va constitui noul arboret (Negulescu, în Negulescu et al., 1973).
Caracteristica principală a tratamentului tăierilor progresive o constituie declanşarea procesului de regenerare, cu ocazia primelor intervenții, într-un număr variabil de zone de pe suprafaţa arboretului, care constituie aşa numitele „ochiuri de regenerare”. Tratament fundamentat de Gayer (1878).
Dăunători ai pădurii - Ips typographus
Ips typographus sau gândacul mare de scoarţă al molidului este un important dăunător al pădurilor cu molid din România și nu numai, care pe fondul unor cantități importante de material lemnos (favorabil gradațiilor), rezultat în urma acțiunii unor diverși factori (doborâturi și rupturi de vânt și zăpadă, incendii, atacuri de insecte, secete extreme, poluare etc.), poate produce pagube semnificative în rândul arborilor (A.P. Nuțu, M.L. Duduman).
Stadiile de dezvoltare ale arboretului
Arborii și arboretele, în evoluția lor, suferă numeroase modificări cantitative și calitative, realizate prin creștere și dezvoltare. Timpul în care se realizează succesiunea de modificări pe care le suportă pădurea în fiecare generaţie poartă denumirea de ciclu de dezvoltare. Acesta are o durată variabilă, care depinde de ciclul de producţie în pădurea cultivată și longevitatea fiziologică a speciilor în pădurea virgină (Nicolescu V.N., 2011).
Sunt speciile de valoare ridicată, prețioase (nobile), a căror prezență în cadrul arboretelor amestecate dau culoare și ridică valoare arboretelor. Principalele caracteristici sunt: frumusețe estetică, atât a ansamblului peisagistic unde se individualizează (prin varietatea formelor coroanelor și a coloritului specific) cât și a lemnului; lemn cu valoare comercială foarte ridicată și utilizarea acestuia în producerea de furnire estetice sau cherestea, fiind, de asemenea, o componentă importantă a biodiversității (prin producerea de semințe și fructe, asocierea lor cu unele specii de animale și crearea de ecosisteme complexe).
Tratamentul tăierilor succesive în margine de masiv
Constă în faptul că recoltarea treptată a materialui lemnos prin aplicarea de tăieri succesive și instalarea naturală a semințișului sunt legate și restrânse numai la o suprafață îngustă de la marginea masivului (Negulescu ș.a. 1973). Face parte din categoria tratamentelor cu tăieri repetate și regenerare sub masiv, fiind considerate de unii autori în grupa tratamentelor de bază (Vlad ș.a. 1997).
Curs aplicat privind utilizarea aplicației informatice QGIS în silvicultură
Cursul are o structura unica, dezvoltat pentru domeniul silvic, ce integreaza elemente inovative de silvicultura de precizie intr-un format usor de inteles si bazat de tehnologii noi. Cursul nostru se concentreaza pe livrarea informatiei catre inginerul silvic intr-o modalitate interactiva si practica, integrand cunostinte din domeniul GIS, GPS si Teledetectiei in vederea imbunatatirii capacitatii cursantului in utilizarea acestor tehnologii in managementul silvic.
Utilizarea GPS-ului in padure
Tehnologia are la baza determinarea poziției unui receptor care primește informaţie simultan de la mai mulţi sateliţi specializaţi. Tehnologia se numeşte G.P.S. (sisteme de poziţionare globală).
Măsurătorile de teren sunt realizate, prin parcurgerea limitelor care urmau să fie ridicate, folosind metoda de lucru dinamică „Stop and Go”, cea mai indicată în cazul utilizării GPS-ului în pădure.
Prin inventarierea fondului forestier se urmărește determinarea cât mai exactă a mărimii și structurii pornind de la caracteristicile dendrometrice. Inventarierea arboretelor poate fi realizată statistic prin suprafețele de probă sau integral.
Considerate „... cel mai puternic instrument al silvicultorului pentru manipularea dezvoltarii arboretului, a calitatii si canititatii arborilor produsi la exploatabilitate” (Hibberd(ed.) 1991), rariturile sunt cu certitudine „...o operatie delicata si dificil de condus, care necesita o atentie sustinuta si serioase cunostinete practice” (Babeneris,1878).
