fbpx
Nicovalei nr.33, Brașov 500473, Romania +40722 276 272 +40728 305 582 office@forestdesign.ro

Blue Flower

Dăunătorii fagului

Fagul  (Fagus sylvatica L.)

Fagul este una dintre speciile de mare reprezentativitate în pădurile din ţinuturile sudice, centrale şi vestice ale Europei. În ţara noastră este o specie autohtonă adaptată la condițiile naturale ale țării noastre, fiind cea mai răspândită specie forestieră, care ocupă în prezent aproximativ 31 % din suprafața fondului forestier (Şofletea & Curtu, 2008).

Factorii biotici care produc vătămări fagului aparțin, în cea mai mare parte, clasei Insecta. Au mai fost identificaţi acarieni care sunt mici nevertebrate inferioare insectelor și o specie de ciuperci fitopatogene din subîncrengătura  Ascomycotina.

Specii de insecte

Orchestes fagi (trombarul frunzelor de fag, trombarul jirului)

 Este întâlnit în majoritatea pădurilor cu fag de pe continentul european, ajungând în partea de est până în zona Caucazului (Bogolyubov & Kravchenko, 2002). Este un dăunător monofag, întâlnindu-se pe frunzele de fag, excepţional a fost semnalată şi pe alte specii de arbori ca Alnus, Betula, Carpinus, Salix, dar și pe specii de arbuști din genul  Rubus şi Crataegus.

Această specie produce perforări ale frunzelor, galerii (adulţii) şi mine (larvele), căderea prematură sau uscarea frunzelor datorită vătămării nervurii principale sau a peţiolului. Provoacă reducerea suprafeţei de asimilare a frunzelor, slăbirea funcţiilor fiziologice, cu consecinţe asupra creşterii de masă lemnoasă, uscări parţiale sau totale, debilitarea exemplarelor de fag (Simionescu, 1987).

După anii 1900 s-au consemnat în literatura de specialitate o serie de atacuri importante a acestui trombar asupra făgetelor din Europa. Astfel, în 1902, s-a constatat o gradaţie puternică de Orchestes fagi, în pădurea Fontainebleau (Franţa), dar şi în alte arborete din zonă a produs defolieri puternice. În anul 1912 s-au produs gradaţii ce au condus la distrugerea a cel puţin 50 % din frunzişul fagilor, aproape în toată Europa Centrală. Cele mai mari pagube s-au produs totuşi în făgetele din munţii Jura şi Alpi (Barbey, 1913).

În România, primele semnalări ale acestei insecte au fost în anii 1963 şi 1964 în regiunea Bacău, când Orchestes fagi a fost depistat pe cca. 400 ha (Arsenescu et al., 1966). O creştere evidentă a populaţiilor trombarului a fost identificată în anii 1985-1986 în unele zone din Carpaţii Orientali (Suceava, Neamţ, Bacău, Covasna), maximul erupţiei fiind atins în 1988-1989 (Simionescu et al., 2001).

Depistarea acestei insecte se face pe parcursul întregului an, în toate stadiile de dezvoltare, cât şi după vătămările produse. În prima decadă a lunii mai, se stabileşte procentului de defoliere produs de adulţii hibernanţi prin perforarea frunzelor.

Depistarea atacurilor de Orchestes fagi se face în timpul verii, când se analizează frunzişul fagului de pe ramuri de 2 m lungime, inventariindu-se frunzele cu mină, fără mine, frunze perforate şi frunze neatacate.

 Orchestes fagi - mine provocate de larve

  Orchestes fagi - orificii provocate de adulți  Orchestes fagi - aspectul atacului

Phyllaphis fagi (păduchele lânos la frunzei de fag)

Este întâlnit în arealele speciilor importante de fag din Europa şi Asia: Fagus sylvatica, Fagus orientalis, precum şi în arealul speciei Fagus grandiflora în America de Nord. A fost înregistrat în topul Societăţii Regale de Horticultură pe locul 4 după ce în Anglia, în anul 2004, Phyllaphis fagi a produs pagube însemnate.

Păduchii de culoare galben-pal se pot observa pe frunzele fagului, unde se hrănesc cu seva din frunze. Aceștia sunt acoperiţi de fibre albe, pufoase, cu aspect de lână, ce adăpostesc colonii dense. În urma acțiunii colonizării Phyllaphis fagi secretă o substanţă zaharoasă, care face frunzele lipicioase şi care permite dezvoltarea ciupercilor din genul Capnodium.

În funcţie de condiţiile climatice atacul diferă de la an la an. La atacurilor puternice marginile frunzelor se răsucesc în jos, se îngălbenesc şi frunzele se acoperă de fumagine (Marcu & Simion, 1995).

Păduchele se depistează foarte uşor după prezenţa, în special pe faţa inferioară a frunzelor, în jurul nervurii principale şi la baza celor secundare, a coloniilor acoperite cu secreţii ceroase albe. Se efectuează în cursul lunii iunie prin stabilirea frecvenţei exemplarelor infestate. De asemenea, s-a observat că furnicile sunt atrase de substanţa zaharoasă secretată de păduchi, iar prezenţa lor poate fi un indicator al prezenţei păduchilor.

 

Phyllaphis fagi - aspectul coloniilor de păduchi pe dosul frunzelor de fag

Fagocyba cruenta (este o mică cicadă care aparţine încrengăturii Arthropoda)

   Fagocyba cruenta - adult

Această specie este foarte răspândită pe frunzele de fag, excepţional a fost semnalată pe paltin şi alte specii de foioase (carpen, stejar, anin). De asemenea, sunt menţionate şi alte specii din acest gen: Typhlocyba quercus, T. ulmi, T. bifasciata, T. rosae, apreciindu-se că vătămările produse de aceste specii sunt importante (Brauns, 1991; Buhr, 1965).

Este o insectă cu mai multe generaţii partenogenetice pe an. Ca urmare, pe dosul frunzelor se întâlnesc toate stadiile prin suprapunerea generaţiilor, iar atacul se extinde în decursul sezonului de vegetaţie.
Se întâlneşte în tot sezonul de vegetaţie pe dosul frunzelor în toate stadiile (ouă, larve şi exuvii larvare de diferite dimensiuni) prin suprapunerea generaţiilor. Ca urmare a modului de hrănire (prin înţepare) în celulele epidermale pătrunde aer şi pe frunze apar pete albe izolate, care la un atac puternic se extind pe o mare parte din suprafaţa frunzei, iar de la distanţă frunzişul apare cenuşiu. Datorită faptului că insecta are mai multe generații în decursul unui an atacul pe frunze se extinde în tot sezonul de vegetaţie. Atacul nu mai poate fi ignorat (prin urmările sale asupra creşterilor) având în vedere extinderea pe suprafaţa frunzei şi numărul mare de frunze atacate.

Fagocyba cruenta - aspectul atacului

Phyllonorycter maestingella (molia minieră a frunzelor de fag)


Phyllonorycter maestingella - aspectul atacului

Insectă bivoltină cu zborul în iulie şi, respectiv, în septembrie-octombrie. Omida face o mină de formă ovală, situată între nervuri, la început verde apoi brună. În mine iernează pupele în coconi albi.

Phyllocnistis unipunctella

Molie mică albicioasă, cu zborul în lunile iulie şi începând cu luna septembrie. Larva creează o mină de formă sinuasă, situată între nervuri. A fost identificată pe suprafaţa frunzei prin prezenţa unei mine realizate între cele două epiderme ale frunzei, sub formă ondulată (Marcu & Simon, 1995).

Phyllocnistis unipunctella - adult

Phyllocnistis unipunctella - aspectul atacului

Mikiola fagi (ţânţarul de gală al fagului)

Mikiola fagi 

Se întâlneşte pe scară largă în Europa, arealul său suprapunându-se peste arealul fagului. Insecta are o singură generaţie pe an. Zborul adulţilor are loc primăvara devreme, în martie-aprilie. Larvele apar în aprilie, pătrund în muguri şi odată cu dezvoltarea frunzelor (sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai) apar şi galele.

Galele se dezvoltă pe partea superioară a frunzei. Acestea sunt mici, netede, ovoidale cu vârful ascuţit şi peretele gros, cu lungimea de 10 mm şi grosimea de 5 mm. La început sunt de culoare verde-pal, de-a lungul sezonului de vegetaţie devenind roşii violacei şi spre final brune. (Marcu et al., 1993).

 În ultimii ani a avut loc înmulţirea în masă a galelor în special pe exemplarele tinere de fag. Atacul se poate observa atunci când pe suprafaţa unei frunze se formează numeroase gale, iar ramurile, sub greutatea galelor, devin pendente (Marcu & Simon, 1995).

Vătămările produse de această insectă sunt de mică importanţă pentru silvicultură. În cazul unor atacuri puternice pot fi stânjenite în creşterea frunzelor exemplarele tinere de fag.

Depistarea se face primăvara odată cu identificarea trombarului frunzelor de fag, în prima jumătate a lunii mai, intensitatea vătămării se exprimă prin numărul de gale/frunză.


Mikiola fagi - aspectul  vătămării

Hartigiola annulipes

Galele se dezvoltă pe partea superioară a frunzei de la începutul lunii mai până la sfârşitul lunii august. Au o formă cilindrică, cu diametrul de 4 mm şi o lungime de 6 mm, culoarea este galben pal, iar pe suprafaţa lor sunt perişori de culoare maro-roşcat. În interiorul galei se găseşte o larvă de culoare albă.

 

Hartigiola annulipes - aspectul  vătămării

Specii de acarieni

Aceria nervisequa faginea

Această specie a fost identificată pentru prima dată în ţara noastră în anul 1997, unde preferă făgetele pure şi de amestec. Rezultatele analizelor efectuate în anii 1997-1999 au arătat o intensificare a atacului de la un an la altul (procentul frunzelor atacate a crescut de la 50,7 % la 98,2%) şi în acelaşi an, de primăvara până toamna datorită numărului mare de generaţii pe an (Marcu & Simon, 2000; Marcu et al., 2003).

Vătămarea se produce datorită modului de hrănire, prin înţepare, pe partea inferioară a frunzelor. În timpul hrănirii sunt inoculate secreţii care stimulează hipertrofierea perilor epidermici şi ca urmare în zonele afectate apar pete caracteristice, rotunde sau ovale, cu aspect pâslos, localizate între nervurile secundare. La început petele sunt albicioase apoi treptat, către toamnă, se brunifică şi frunzele cad prematur (Marcu et al., 2003).

 

 

 Aceria nervisequa faginea: - aspectul vătămării

Aceria nervisequa nervisequa

Atacul se localizează pe partea superioară a frunzelor, în lungul nervurilor secundare, ca nişte dungi cu aspect pâslos, de 5-9 mm lungime şi foarte înguste, de 1-2 mm. Se asociază frecvent cu Orchestes fagi (Marcu et al., 2008).

Aceria nervisequa nervisequa - aspectul atacului

Specii de ciuperci

Apiognomonia fagi (pătarea brună a frunzelor de fag)

Apariția infecției are loc primăvara devreme, începând cu lunile mai - iunie. Este afectată partea inferioară a coroanei, prin ascospori care infectează frunzele tinere. Simptomele prin care boala se manifestă este apariţia, pe frunze, a unor pete la început clorotice, apoi brune cu o margine evidentă, extinse în lungul nervurii principale, cu contur neregulat şi spre vârful frunzei cu o formă conică. Primăvara, în cuprinsul zonelor necrozate se formează fructificaţiile formei conidiene (acervulele). Conidiile provoacă răspândirea secundară, de vară, a bolii, iar iarna, pe frunzele uscate şi căzute, se dezvoltă periteciile care iernează în miceliul de rezistenţă şi anume în strome. În primăvara următoare, gâtul periteciilor străpunge epiderma şi asigură diseminarea ascosporilor, care realizează infecţia primară. Periteciile se pot forma şi pe scoarța lujerilor uscaţi (Marcu, 2005).

Primăvara după intrarea în vegetaţie atmosfera umedă şi caldă favorizează apariţia ciupercii. Umiditatea atmosferei şi mai ales cea de la nivelul suprafeţei foliare este hotărâtoare pentru diseminarea sporilor şi producerea infecţiilor. Temperatura ridicată influenţează rapiditatea incubaţiei.

Cazuri de epidemii ale acestei ciuperci au fost citate în literatura de specialitate în urma gradaţiilor unor insecte galigene (Mikiola fagi și Hartigiola annulipes) care îi vehiculează sporii. În România a fost semnalată pentru prima oară în anul 1992, după o gradaţie puternică a insectei Mikiola fagi.

Suprafaţa de asimilare a frunzelor este uneori substanţial redusă de necroze, ce produc deformări ale laminei şi uneori chiar ofilirea şi căderea timpurie a frunzelor. În cazul infecţiilor puternice, ciuperca poate trece şi pe lujerii anuali (pe o lungime de până la 30 cm), caz în care vârful acestora se poate usca în întregime.

Apiognomonia fagi - pete dispuse în lungul nervurii și pete aproximativ circulare

Apiognomonia fagi - aspectul general al atacului 

Bibliografie:

  1. Barbey, A., 1913: Traité d' Entomologie Forestière. Berger-Levrault, Libraries-Éditeurs Paris Nancy, 624 p + 8 pl.
  2. Bogolyubov A.S., Kravchenko M.V. 2002. Atlas - keys to insect pests of wood trees of middle belt of Russia. Moscow: Ekosistema.
  3. Buhr, H., 1965: Bestimmungstabellen der Gallen (Zoo- und Phytocecidien) an Pflanzen Mittel- und Nordeuropas. Band 1-11. VEB Gustav Fischer Verlag, Jena.
  4. Marcu, O., 2005: Fitopatologie forestieră. Ed. Silvodel, Braşov.
  5. Marcu, O., Dieter, S., Isaia, G., 2008: Factori biotici care afectează în prezent şi în perspectivă starea de sănătate a fagului din România. În Giurgiu, V. (ed): Silvologie Vol.VII Entomologie Forestieră - Noi concepţii şi fundamente ştiinţifice. Ed. Academiei Române, pp. 131-150.
  6. Marcu, O., Marcu, V., Simon, D., 1993: Cercetări asupra insectei galigene Mikiola fagi Htg. (Diptera, Cecidomyiidae). In: Silviculture and Forest Engineering, pp. 229–334.
  7. Marcu, O., Simon, D., 1995: Entomologie forestieră. Ed. Ceres, Bucureşti.
  8. Marcu, O., Simon, D., 2000: Aceria nervisequa faginea un dăunător nou al fagului în ţara noastră. În: Revista de Silvicultură 1-2(11-12), pp. 49-51.
  9. Marcu, O., Simon, D., Isaia, G., 2003: New aspects regarding the health of beech trees in our country. Anal. ICAS, 46, ser. I: 155-166.
  10. Simionescu, A., Mihalciuc, V., Lupu, D., Vlăduleasa, A., Badea, O., Fulicea, T., 2001: Starea de sănătate a pădurilor din România în perioada 1986-2000. Muşatinii, Suceava.
  11. Simionescu, A.,1987: Unele observații cu privire la infestarile produse în pădurile de fag de trombarul Orchestes fagi L. Revista Pădurilor nr.2, pp. 81-84.
  12. Şofletea, N., Curtu, L., 2008: Dendrologie. „Pentru Viaţă”, Braşov, pp. 134-143.

 

-

300k
Hectare Paduri Amenajate
150k
Hectare Imagini aeriene
15
Proiecte de Biodiversitate
10
Registre Spatii Verzi