🔍 Evoluția conceptului de „silvicultură” în istoria României

🏞️ 1. Până în Primul Război Mondial

Silvicultura era înțeleasă în mod rudimentar, mai degrabă ca o practică tehnică de tăiere și regenerare a pădurii, fără o teorie unificatoare. Era dominată de influențele austro-germane, în special în Transilvania, unde se implementau primele amenajamente silvice științifice.

• Caracteristici ale definiției epocii:

  • Accent pe conservarea resursei forestiere.

  • Începuturi ale ideii de regenerare planificată.

  • Legătura cu fiscalitatea (venituri din lemn) era dominantă.

  • Silvicultorul era văzut ca un administrator tehnic al exploatării.

Rezumat: Silvicultura era o „artă tehnică” cu rol de menținere a pădurii ca sursă economică și fiscală, fără abordări ecologice sau sociale.

📚 2. Între cele două războaie mondiale

Aceasta este epoca fundamentării științifice a silviculturii românești, iar Marin Drăcea joacă un rol central. În viziunea sa, silvicultura nu este doar o practică, ci o știință complexă, care trebuie să țină cont de biologie, ecologie, economie și sociologie.

🔸 Marin Drăcea definește silvicultura astfel:
„Silvicultura este știința, arta și practica cultivării pădurii, în scopul menținerii ei continue și perpetue, adaptată la cerințele sociale ale fiecărei epoci.”

Această definiție este revoluționară pentru epocă, deoarece:

• Integrează conceptul de continuitate și perpetuitate, marcând o ruptură de logica extractivistă anterioară.

• Leagă pădurea de funcțiile sale sociale, nu doar economice.

• Pune accent pe caracterul științific și multidisciplinar al silviculturii.

• Pregătește terenul pentru dezvoltarea gospodăririi raționale pe baza amenajamentelor.

Rezumat: Marin Drăcea transformă silvicultura dintr-o artă tehnică într-o știință integrativă, bazată pe cunoaștere, durabilitate și adaptare la nevoile societății.

🛠️ 3. Perioada comunistă (1945–1989)

Definiția oficială a silviculturii capătă un caracter ideologic. Pădurea este considerată „bun al poporului”, iar silvicultura devine un instrument de execuție planificată a producției de lemn.

• Silvicultura este tratată ca un mecanism de producție, integrat în economia planificată.

• Amenajamentele silvice devin obligatorii și sunt privite ca instrumente de control.

• Conceptul de funcții multiple ale pădurii este marginalizat în favoarea producției.

Exemplu de formulare uzuală (din planurile cincinale):
„Silvicultura este ramura economiei naționale care asigură producerea continuă și crescută de masă lemnoasă, prin folosirea rațională a fondului forestier.”

Rezumat: Silvicultura este redusă la o ramură productivă, iar pădurea este văzută ca „fabrică de lemn”. Dispare dimensiunea ecologică și socială a conceptului.

🌱 4. După 1989 – Silvicultură în era durabilității

După căderea regimului comunist, conceptul de silvicultură revine la complexitatea propusă de Drăcea, dar se dezvoltă în contextul globalizării și al crizei ecologice.

• Silvicultura este definită ca știința și practica gestionării durabile a pădurilor, ținând cont de funcțiile ecologice, economice și sociale.

• Se promovează termenul de „gospodărire durabilă”, iar pădurea devine furnizor de servicii ecosistemice.

• Apare conceptul de multifuncționalitate, în linie cu standardele internaționale (ex. FSC, PEFC).

Formulare modernă inspirată din legislație și standarde internaționale:
„Silvicultura este știința și practica gestionării durabile a pădurilor, pentru a satisface nevoile actuale ale societății fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a beneficia de ele.”

Rezumat: Silvicultura redevine știință complexă, orientată spre durabilitate, biodiversitate și echilibru social, în spiritul viziunii lui Marin Drăcea, dar adaptată crizei climatice și globale actuale.

🧭 Concluzie

Definiția silviculturii a evoluat în tandem cu viziunea societății asupra pădurii: de la resursă de exploatat, la element central al echilibrului ecologic. Marin Drăcea a fost pionierul acestei schimbări de paradigmă – înțelegând că pădurea nu poate fi separată de comunitate, de știință, de economie și de viitor. Astăzi, provocarea nu este să definim silvicultura, ci să o aplicăm în spiritul viziunii sale complexe și durabile.