Curăţirile sunt lucrări de îngrijire şi conducere ce se aplică în arboretele aflate în fazele de nuieliş şi prăjiniş, în scopul înlăturării exemplarelor necorespunzătoare ca specie şi conformare (Stănescu şi Târziu, în Negulescu et al., 1973).

Deoarece în cele două stadii de dezvoltare desimea arboretului este ridicată, competiția inter- și intraspecifică intensifică elagajul natural, dar și cel de eliminare naturală, care, uneori poate evolua în contradicție cu țelurile fixate.(Nicolescu, 2014; xxx, 2000).

În timpul executării acestor lucrări, putem avea două tipuri de abordări și anume:

• Ne putem îndrepta atenția spre speciile sau exemplarele mai puţin valoroase, care urmează să fie extrase, aceasta însemnând o selecție negativă, fiind și cea mai des utilizată, (Schaedelin, 1937; Ciumac, în Negulescu şi Ciumac, 1959; Stănescu, 1984).
• Sau să avem o abordare total opusă (ca în Danemarca sau Elveţia), prin care curăţirile la finele fazei de prăjiniş reprezintă lucrări de selecţie pozitivă, prin care se urmăreşte favorizarea şi spaţierea celor mai valoroase exemplare existente în arboret (Everard, 1985).

Ca și tehnică de execuție se recomandă ca prima curăţire să se execute la câţiva ani(3-5) după ultima degajare, când diametrul mediu al arboretului = 3-10 cm, iar înălţimea sa medie depăşeşte, în general, 3 m (Niţescu şi Achimescu, 1979; xxx, 2000).

Arborii care se extrag prin curăţiri sunt:

• exemplarele uscate, atacate, rănite, bolnave;
• preexistenţii (adesea consideraţi ca primă urgenţă de extragere, datorită posibilelor vătămări produse arborilor remanenţi prin doborâre);
• exemplarele speciilor copleşitoare, nedorite şi neconforme cu compoziţia-ţel, dacă sunt situate în plafonul superior al arboretului ;
• exemplarele cu defecte (arbori cu crăci prea groase sau crăci lacome, înfurciţi, cu trunchiuri strâmbe şi sinuoase, între care lupii se urmăreşte să fie eliminaţi în totalitate până la încheierea aplicării curăţirilor);
• exemplarele din lăstari, situate pe cioate îmbătrânite sau în arborete cu provenienţă mixtă, care le pot copleşi pe cele din sămânţă;
• exemplarele din specia dorită, chiar de bună calitate, dar grupate în pâlcuri prea dese;

În toate cazurile, se recomandă ca starea de masiv să se reducă moderat (consistenţa să nu coboare sub 0,8), iar subarboretul să fie păstrat în întregime (Nicolescu, 2014).

Sursă: SKS. 2006

Curăţirile se pot executa pe cale:

• mecanică prin tăierea de jos a arborilor nevaloroşi, respectiv secuirea preexistenţilor cu ajutorul topoarelor, ferăstraielor manuale sau mecanice de tip uşor, precum şi cu ajutorul motoagregatelor cu cuţite-disc. Curăţirile mecanice se realizează fie pe toată suprafaţa, fie pe suprafeţe parţiale, între care cea mai recomandată metodă este cea în benzi alterne de 6-8 m lăţime odată cu aceasta realizându-se și culoarele de acces (Constantinescu, 1976; Niţescu şi Achimescu, 1979).
• chimică prin stropire directă (tratament foliar), prin secuirea tulpinii până la cambiu și aplicarea de arboricide sau injectarea de arboricide(Stănescu şi Târziu, în Negulescu et al., 1973; Boudru, 1989; Sharpe et al., 1995; van Sambeek et al., 1995).

Lemnul rezultat prin aplicarea curăţirilor mecanice fie se valorifică pe piaţă locală de desfacere fie se debitează şi se lasă în pădure, pentru a se descompune, lucrare numită curăţire în pierdere (Savill şi Evans, 1986; Schütz, 1990).

Executarea curățirilor utilizând motoagregate cu cuţite-disc. Sursă: https://akbindustrial.lv/

Sortimentul principal rezultat din curăţiri este însă grămada de crăci, care are dimensiunea standard de 2 m lăţime, 1,5 m înălţime şi 3 m lungime (volum aparent = 9 steri; volum real = 1,26 m3), sau figura de crăci de 1 x 1,5 x 3 m (volum aparent = 4,5 steri; volum real = 0,63 m3) (Nicolescu, 2014).
 

Sezonul de executare a curăţirilor depinde de metoda adoptată, de formațiile forestiere existente, precum şi de condiţiile de vegetaţie.

În cazul arboretelor amestecate, însemnarea arborilor de extras se recomandă a se realiza doar în perioada de vegetaţie, iar în cazul arboretelor pure sau amestecurile cu specii puţine, unde lucrarea se poate efectua şi în repausul vegetativ (primăvara devreme sau toamna târziu) (Nicolescu, 2014).

   Se recomandă a se evita aplicarea lor primăvara, imediat după intrarea în vegetaţie (1 mai-31 iulie la răşinoase), când lujerii abia formaţi se pot rupe uşor sau toamna târziu (în octombrie), când lujerii insuficient lignificaţi pot fi afectați de îngheţuri timpurii (Ciumac, în Negulescu şi Ciumac, 1959; Petrescu, 1971; Stănescu şi Târziu, în Negulescu et al., 1973; xxx, 2000).

Intensitatea curățirilor se determină cu ajutorul suprafețelor de probă amplasate în zone reprezentative ale arboretului și se exprimă (procentual) ca:

• raport între numărul de arbori extraşi şi cel existent în arboret înainte de intervenţie, [= (Ne/Ni) x 100]
• raport între suprafaţa de bază a arborilor extraşi şi suprafaţa de bază a arboretului înainte de curăţire [= (Ge/Gi) x 100]

După intensitatea intervenţiei pe suprafaţă de bază, curăţirile se împart în slabe (maximum 5%), moderate ( = 6-15%), puternice (forte) ( = 16-25%) şi foarte puternice ( peste 25%).

Gârnițet neparcurs cu curățiri (înainte)    

Gârnițet parcurs cu curățiri (după)     

   Seaca jud. Olt, anul 2018
         Foto: Tomșa Vlăduț R.

 În general, în ţara noastră se recomandă ca intensitatea curăţirilor să fie moderată, deşi uneori, când condiţiile de arboret o permit (cazul molidişurilor, brădetelor sau al făgetelor foarte dese), poate ajunge puternică sau chiar foarte puternică (Nicolescu, 2014).

Periodicitatea curăţirilor variază, în general, între 3 şi 5 ani în funcţie de natura speciilor, de starea arboretului, de condiţiile staţionale şi de lucrările executate anterior.

Întotdeauna, următoarea curățire se execută în anul următor realizării consistenței pline, după intervenția anterioară.

În pădurile de la noi, aflate în faza de nuieliş-prăjiniş, se recomandă să se execute, în general, 2-3 curăţiri, numărul acestora fiind redus chiar la o singură intervenţie în cazul arboretelor artificiale (Nicolescu, 2014).

Din punct de vedere economic, curăţirile sunt lucrări scumpe în general, care uneori  nu-şi acoperă cheltuielile de producţie. Din această cauză, aceste operaţiuni culturale sunt adesea considerate lucrări de investiţii, ceea au dus la luarea unori măsuri pentru limitarea costurilor lor economice, aşa cum sunt:

• plantarea la distanţe mari pentru a reduce numărul de intervenţii cu curăţiri,
• intervenţia cu curăţiri parţiale sau pe cale chimică
• intervenţia cu curăţiri de intensitate mare, când se amplifică creşterile în diametru dar se reduce numărul de intervenţii pe aceeaşi suprafaţă;
• aplicarea curăţirilor în pierdere (Nicolescu, 2014).

În final se consideră că punerea generalizată în practică a degajărilor şi curăţirilor depinde calitatea pădurilor secolului următor (Lanier, 1994).

 Bibliografie

• Nicolescu, V.N., 2014: Silvicultură II. Silvotehnică. Editura Aldus, Brașov, 289 p
• 2006. Swedish Forest Agency. Swedish Forest Agency. http://www.skogsstyrelsen.se/
• xxx, 2000: Norme tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor 2. Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Bucureşti.