Degajările

Prin degajare se va înțelege lucrarea de îngrijire efectuată în stadiul de semințiș și desiș (diametrul mediu de 2 cm), prin care se urmărește apărarea speciilor principale valoroase împotriva speciilor secundare copleșitoare sau de o altă proveniență, considerată necorespunzătoare (***, 2000).

În general, perioada normală de executare a degajărilor corespunde intervalului cuprins între momentul închiderii stării de masiv, când se realizează creșterea maximă în înălțime și durează până când arboretul trece în faza de nuieliş (***, 2000; Nicolescu, 2016).

Degajările sunt de cea mai mare importanță în arboretele amestecate. Neexecutarea lor la timp se poate solda cu reducerea procentului speciilor de valoare și deci, cu scăderea valorii arboretelor. În această privință, cele mai periclitate sunt arboretele de șleau și amestecurile de fag cu rășinoase (***, 2000).

Caracteristicile acestui tip de lucrare:

              - au caracter de selecție în masă;

              - urmăresc să creeze condiții de vegetație cât mai bune pentru viitorul arboret;

              - degajările se execută numai în perioada în care arboretul este înfrunzit (cel mai indicat intre 15 august – 30 septembrie);

- lucrarea se repetă la 1-3 ani în funcție de caracteristicile biologice ale speciilor.

Pentru executarea degajărilor, se parcurge arboretul în care urmează să se intervină și se controlează starea exemplarelor ce aparțin speciilor de valoare. Acolo unde se constată  că acestea au fost depășite în înălțime și sunt stânjenite în creștere de către exemplare ale unor specii de valoare mai mică sau de către lăstari, se vine în ajutorul lor, prin tăierea sau frângerea exemplarelor care le stânjenesc. Tăierea se va face sub nivelul vârfurilor exemplarelor de apărat. Tulpina sau ramurile speciilor care copleșesc sau stânjenesc se taie, apoi se frânge astfel încât vârful lor să continue să vegeteze. În acest fel, se întârzie lăstărirea de la tăietură și reluarea creșterii exemplarelor care stânjenesc; în plus, se păstrează solul acoperit și se asigură hrană pentru vânat (***, 2000). Se practică frângerea și nu tăierea exemplarelor speciilor copleșitoare pentru menținerea umidității în sol și pentru protejarea acestuia împotriva înierbarii și înțelenirii.

În cazul foioaselor, pentru a slăbi producerea lăstarilor şi a nu modifica mediul de viaţă al arboretului, vârfurile exemplarelor copleşitoare se frâng sau se taie de la o înălţime astfel aleasă încât cel puţin jumătate din înălţimea arborelui de protejat să rămână liberă (Nicolescu, 2016).

În cazul răşinoaselor, exemplarele de extras se taie de jos. Aceeaşi metodă se recomandă şi la aplicarea degajărilor întârziate sau în renişurile de salcie (Nicolescu, 2016).

În cazul arborilor preexistenţi mari, prin a căror doborâre s-ar putea provoca vătămări exemplarelor din jur, este de preferat să fie secuiţi (inelaţi, adică li se îndepărtează scoarţa până

la cambiu) şi lăsaţi pe loc (Nicolescu, 2016).

În arboretele pure sau practic pure se extrag cu precădere lăstarii, exemplarele bolnave, vătămate, curbate, înfurcite, lupii (arbori predominanţi, cu coroane prea largi şi ramuri groase), precum şi formele nevaloroase (Nicolescu, 2016).

Sursăimagine: Curs Silvotehnică – Norocel-Valeriu Nicolescu, 2016-2017

În cazuri speciale, dacă s-a întârziat cu executarea degajărilor, se poate recurge la intervenţii şi după începerea fazei de nuieliş, caz în care lucrările sunt denumite degajări întârziate (Nicolescu, 2016).

              Sursă imagine: Curs Silvotehnică – Norocel-Valeriu Nicolescu, 2016-2017

Degajările nu urmăresc înlăturarea, dintr-o dată, a tot ceea ce este necorespunzător în arboretul tânăr. Obiectivele urmărite se realizează treptat, prin mai multe intervenţii, astfel încât starea de masiv să nu se întrerupă în nici un caz (consistenţa să nu se reducă în nici un punct, după degajare, sub 0.8) (Nicolescu, 2016).

Din acest motiv, prin degajări nu se extrag speciile de amestec şi arbuştii, dacă aceştia se menţin sub vârful exemplarelor valoroase şi nu împiedică executarea lucrărilor ori se găsesc în porţiunile de arboret unde speciile de valoare lipsesc (Nicolescu, 2016).

În funcție de structura arboretelor, degajările pot fi aplicate, fie pe toată suprafața, fie numai parțial în benzi sau coridoare.

În mod practic, degajările se pot efectua în două moduri:

• Degajări mecanice, realizate manual sau folosind unelte tăietoare uşoare gen cosoare, topoare,foarfeci de grădină, foarfeci cu amplificatoare de forţă etc. (Nicolescu, 2016).
• Degajările chimice constau din folosirea unor substanţe chimice (arboricide) care, administrate în pădure, produc vătămarea şi uscarea masei exemplarelor din speciile nevaloroase (Nicolescu, 2016). Îacest caz, administrarea arboricidelor se face individual, prin tratarea fiecărui arbore prevăzut a fi eliminat. Acest mod se aplica doar în cazuri deosebite, datorită considerentelor ecologice (***, 2000).

Rolul degajărilor:

- asigurarea și menținerea unei stări corespunzatoare de creștere și dezvoltare a speciilor valoroase

- stimulează devzoltarea arborilor de viitor

- dirijează cocurența și reglează raportul dintre specii prin reducerea numărului arborilor preexistenți și proveniți din lăstari sau specii nevaloroase (carpen, plop tremurător, mesteacăn, salcie căprească etc.)

- sporirea valorii arboretelor

- formarea de structuri optime ale arboretelor sub raport ecologic și genetic

- păstrarea și ameliorarea stării de sănătate a arboretelor

- conservarea și ameliorarea biodiversității în vederea creșterii gradului de stabilitate și rezistență a arboretelor la acțiunea factorilor vătămători (vânt, zăpadă, boli, dăunători ș.a.)

- creșterea productivității arboretelor și a pădurii în ansamblul ei, precum și îmbunătățirea calității lemnului produs.

Ca urmare, eficiența acestor intervenții trebuie apreciată în raport cu valoarea arboretelor parcurse și nu cu materialul lemnos ce poate fi valorificat, deoarece din executarea degajărilor, cu puţine excepţii (arbori preexistenţi; nuiele de salcie, mlădiţe de mesteacăn; lăstari de dimensiuni mai mari; frunzare etc.) nu rezultă material lemnos valorificabil. În plus, acest tip de lucrare nu permit alegerea individuală a arborilor de viitor, motiv pentru care se recurge la selecţia în masă, şi sunt scumpe, nerealizând o rentabilitate imediată, ele fiind justificate sub raport economic doar pe termen lung.

Bibliografie:

***2000: “Norme tehnice pentru îngrijirea și conducerea arboretelor”

Nicolescu N.V.: 2016 – ”Silvicultură II. Silvotehnică”, Universitatea Transilvania, Brașov;

https://www.scritub.com/economie/agricultura/Scopul-si-importanta-lucrarilo11954.php