Elagajul arborilor

            După cum se cunoaște, elagajul este procesul de curățire sau de spălare de ramuri a părții inferioare a tulpinii arborilor (Negulescu, 1973). Acesta poate fi natural sau artificial.    Elagajul natural include mai multe etape succesive, respectiv (a) pierderea frunzelor, (b) uscarea ramurilor, (c) putrezirea ramurilor, (d) căderea (lepădarea) ramurilor, (e) putrezirea ciotului și (f) cicatrizarea (acoperirea completă) a rănii (Kozlowski, 1973, Negulescu, 1973).

            Speciile forestiere au o capacitate diferită de elagaj natural, unele din acestea (cu temperament accentuat de lumină, lepădându-și crăcile uscate mai ușor decât altele. Însă, speciile forestiere care se elaghează bine în mod natural sunt rare (Lanier, 1986).

            Asa cum se întâmplă și în cazul consistenței, gradului de umbrire, vitalității, elagajul natural se apreciază pe cale vizuală, fără a se dispune de un instrument (criterii, scară, clasamet) obiectiv de caracterizare, ceea ce a condus la utilizarea în limbajul curent a unor sintagme imprecise și discutabile cum ar fii: „elagaj slab”, „elagaj mediocru”, „elagaj bun” etc.(Nicolescu, 2003).

            În cazul în care arborii nu au capacitatea de a se elaga natural, se poate interveni pentru realizarea acestuia prin lucrări de elagaj artificial.

            Acestea urmăresc tăierea şi îndepărtarea ramurilor uscate, în curs de uscare sau a celor verzi de pe o anumită porţiune de la baza tulpinii arborilor, cât mai neted posibil.

            În funcţie de obiectivele urmărite, precum şi de porţiunea din tulpină pe care se intervine la fiecare intervenţie, s-au definit două tipuri de elagaj artificial:

• elagajul la înălţimi reduse (elagaj de acces sau de penetrare în arboret).

            Îndepărtarea ramurilor când sunt mici poate îmbunătăți calitatea viitorului arboret prin creșterea volumului de lemn fără noduri produs. De asemenea, prin executarea acestei operații se poate asigura accesibilitatea  în arborete, precum şi facilitarea executării diferitelor lucrări cum sunt punerea în valoare sau recoltarea-colectarea lemnului la rărituri;

            Tăierea poate îmbunătăți circulația aerului într-un arboret, ceea ce poate ajuta la reducerea bolilor fungice dar și la evitarea producerii unor incendii în coroană.

Dezvoltarea unui arbore neelagat                     

vs.             

Dezvoltarea unui arbore elagat artificial

• elagajul cultural propriu-zis.

            Prin acesta se îndepărtează ramurile nedorite pe înălţimi de la 2 (2,5) m până la nivelul dorit (în general nu mai mult de 6-8 m). În mod evident, obiectivul urmărit în acest caz este obţinerea unei cantităţi cât mai mari de lemn fără noduri, utilizabil în special pentru producerea furnirelor, a cherestelei de calitate superioară sau în structurile de rezistenţă din construcţiile de lemn (Gava, 1969; Savill şi Evans, 1986).

       Elagajul artificial se recomandă să se aplice numai în arborete cu funcţii de producţie, natural sau artificiale, tinere şi valoroase (din clase superioare de producţie), cu precădere exemplarelor de molid, plopi hibrizi, duglas, pini, cvercinee, altor foioase importante (cireş, nuci) (Nicolescu, 2016).    

            Epoca optimă pentru aplicarea elagajului artificial este cea de la sfârșitul iernii (lunile martie și aprilie). Nu se va executa în perioada de vară (august-septembrie), pentru că atunci este maxim pericolul infestării arborilor cu spori de ciuperci, la nivelul rănilor de elagaj. Totodată, se vor evita perioadele geroase.(Nichiforel, 2019).