Tratamentul tăierilor succesive (uniforme)
Tratamentul tăierilor succesive este procedeul prin care regenerarea naturală se obține sub adăpost (masiv), prin aplicarea pe suprafața de regenerat, a unor tăieri cât mai uniforme, succesive în timp și progresive în intensitate (Vlad, 1954; Nicolescu, 2014).
Caracteristicile tratamentului:
- Arboretul ajuns la vârsta exploatabilității se extrage treptat şi uniform, prin trei sau mai multe intervenții;
- Regenerarea se produce sub masiv, din sămânţă şi este distribuită uniform;
- Arboretul care ia naştere este, de regulă, uniform şi relativ echien pe suprafeţe mari.
- Amplasarea, succesiunea, intensitatea, ritmul şi caracterul tăierilor se stabilesc numai pe teren în funcţie de mersul fructificaţiei;
- Suprafaţa de exploatat se poate alege oriunde în cadrul arboretelor exploatabile.
Aplicabilitate. Tratamentul este recomandat pentru regenerarea speciilor de umbră aplicându-se mai ales în făgete. De asemenea, ar putea fi aplicat şi în gorunete cu potenţial ridicat de creştere, pinete şi laricete. Nu se aplică în pădurile de şleau, datorită posibilităţilor limitate de proporţionare a amestecurilor și în molidișuri fiind expuse doborâturilor de vânt (Nichiforel, 2019).
Prin normele tehnice se recomandă aplicarea tăierilor succesive numai în făgete, pinete și laricete echiene și pure din grupa a II- a funcțională, unde s-ar obține regenerări de calitate dacă se respectă cu strictețe tehnica tratamentului (Nicolescu, 2014).
Tehnica tratamentului. Prin aplicarea acestui tratament se urmărește realizarea a două obiective majore (Muel, 1884; Drăcea, 1923; Dengler, 1935; Petcuț, 1942; Nicolescu, 2014):
- Recoltarea volumului de masă lemnoasă din arborete ajunse la vârsta exploatabilității, stabilit prin amenajament.
- Regenerarea naturală, sub masiv, cât mai uniform și complet, a arboretului și crearea unor condiții favorabile dezvoltării semințișurilor instalate.
Pentru realizarea acestor obiective, tratamentul menționat cuprinde trei tăieri de regenerare:
tăiere de însămânțare, tăiere de punere în lumină (de dezvoltare) și tăiere definitivă. Înainte de aplicarea acestor tăieri se recomandă uneori și intervenția cu o tăiere pregătitoare (preparatorie).
Prin aplicarea tăierii preparatorie se pregătește atât arboretul matur pentru fructificare, cât şi solul pentru a primi sămânţa. Se extrag arborii din speciile de mică valoare sau copleșitoare pentru semințișul de instalat ulterior (arbori cu coroane mici sau asimetrice, rău conformați, rupți, uscați, atacați de boli sau dăunători). Se execută cu 5-10 ani ani înainte de tăierea de însămânțare. Dacă arboretele au fost parcurse cu rărituri până aproape de vârsta exploatabilității nu este nevoie de tăierea preparatorie (Nicolescu, 2014).
Tăierea de însămânțare are scopul de a asigura însămânțarea completă a suprafeței în regenerare, să mențină solul afânat și un adăpost favorabil puieților instalați. În acest scop, se recomandă ca, prin tăierea de însămânțare să rezulte o distribuție cât mai uniformă a numărului de arbori, pentru a asigura sămânța necesară procesului de regenerare. Executarea tăierii se va face într-un an de fructificaţie abundentă, a speciilor valoroase sau după anul de fructificație, la 1-2 ani când semințișul utilizabil s-a instalat deja sub masiv (Rădulescu și Vlad, 1995; Nicolescu, 2014).
Prin tăierea de însămânțare, consistența arboretului se reduce cât mai uniform, până la 0.6-0.7 în funcție de temperamentul speciilor de regenerat și condițiile staționale, iar intensitatea tăierii va fi mai mare în cazul speciilor de lumină și mai mică în cazul speciilor de umbră (NT3, 2000).
Arboret de gorun parcurs cu tăierea de însămânțare
Arborii care trebuie să rămână în arboret după aplicarea tăierii de însămânțare, pentru a furniza sămânța necesară pentru regenerare, sunt sănătoși, viguroși (din plafonul superior), bine conformați și elagați, cu coroane simetrice și dezvoltate lateral.
Arboret de fag parcurs cu tăierea de însămânțare
Criterii de alegere a arborilor de extras:
- arbori din etajul dominant și dominat (clasificarea Kraft) care concurează semincerii potențiali;
- arborii bolnavi, cu defecte, cu coroane lungi ori înghesuite, incapabili să fructifice;
- arborii cei mai groși cu coroanele mari care ar putea produce ulterior (la tăierea definitivă) vătămări importante semințișului instalat;
- se poate proceda şi la extragerea subarboretului şi a seminţişului neutilizabil.
Tăierea de punere în lumină (de dezvoltare) are scopul de a oferi semințișului instalat spațiu de creștere și acces la lumina și căldura de care are nevoie. În acest scop, se extrag arborii din plafonul superior, cei mai groși și cu coroanele cele mai dezvoltate, care acoperă și umbresc semințișul. Din această cauză, tăierea de punere în lumină nu se poate aplica uniform pe întreaga suprafață a arboretului, respectiv se intervine doar în zonele cu semințiș instalat. Necesitatea aplicării tăierii de dezvoltare este stabilită numai pe teren în funcție de starea semințișului, astfel la speciile de lumină prima tăiere se aplică la 2-3 (chiar 4) ani de la tăierea de însămânțare, iar la speciile de umbră la (2) 3-4 ani (Nicolescu, 2014).
Arboret de fag parcurs cu a doua tăiere de punere în lumină
Tăierea de punere în lumină se execută, de obicei, prin două intervenții (în funcție de temperamentul speciei), în care consistența arboretului se reduce până la valori de 0.2-0.4 (NT3, 2000).
Tăierea definitivă prin care se îndepărtează în întregime vechiul arboret, se poate aplica numai atunci când regenerarea este asigurată în proporție de 70 % din suprafață, iar semințișul devenit independent din punct de vedere biologic atinge înălțimi de 30-80 cm (NT3, 2000).
Dacă ponderea de 70 % din suprafață nu este realizată, golurile fără semințiș trebuie completate cât mai repede prin plantații cu puieți sănătoși din specii de valoare economică și culturală ridicată.
Avantajele tratamentului:
- dintre tratamentele cu regenerare sub masiv este cel mai simplu şi uşor de aplicat;
- prin tăieri repetate şi uniforme se creează condiţii bioecologice favorabile de regenerare naturală, reducând la minimum cheltuielile de regenerare;
- asigură continuitatea producţiei de masă lemnoasă prin concentrarea tăierilor și continuitatea recoltării lemnului;
- se poate obţine un spor de producţie de masă lemnoasă, pe baza activării creşterii exemplarelor valoroase menţinute în arboret până la tăierea definitivă;
- în condiţiile aplicării sale corecte, este asigurată protecţia necesară puieților la îngheţuri, secete şi arşiţe;
- solul este permanent acoperit de vegetaţia forestieră, evitându-se astfel procesele de degradare, eroziune şi torenţialitate pe versanţi;
- arboretele constituite sunt, de regulă, echiene şi regulate, fiind capabile să producă masă lemnoasă calitativ superioară.
Dezavantajele tratamentului:
- arboretul rărit treptat poate fi expus doborâturilor de vânt, fapt pentru care tratamentul nu se aplică în molidişuri;
- vătămarea puieților instalați prin lucrările de exploatare;
- regenerarea dă uneori rezultate slabe, însămânțarea neproducându-se în anul prevăzut;
- în cazul făgetelor, pe stațiuni însorite, arborii seminceri pot suferi pârlituri ale scoarței;
- conduce la structuri echiene și nu diversifică structura verticală a arboretelor fiind deficitare sub raportul biodiversității ecosistemice;
- prin ultimele tăieri se aduc vătămări seminţişurilor naturale instalate, fapt ce obligă la executarea lucrărilor de îngrijire a seminţişurilor;
- pe stațiuni afectate de vânturi puternice sau zăpadă, arboretele echiene produse în urma tăierilor succesive sunt mai puțin rezistente decât cele obținute prin aplicarea altor tratamente.