Bazele de amenajare se stabilesc la nivel de unități de gospodărire și reprezintă fundamentul procesului de gospodărire a pădurilor prin intermediul amenajamentului silvic (Duduman și Drăgoi, 2019).
Bazele de amenajare a pădurilor sunt:
- Regimul
- Tratamentul
- Exploatabilitatea
- Ciclul de producție
- Compoziția țel
- Regimul
Regimul este o bază de amenajare aplicabilă la nivel de unitate de gospodărire care arată cum trebuie să se realizeze regenerarea tuturor arboretelor ce compun pădurea respectivă (Duduman și Drăgoi, 2019).
Regenerarea sau reîntinerirea arboretelor poate fi realizată atât pe cale generativă (din sămânţă sau puieţi) cât și pe cale vegetativă (din lăstari, drajoni, butaşi).
Datorită acestei diferențieri a modului de regenerare, se disting următoarele trei tipuri de regim:
- codru, cu regenerare generativă (din sămânță sau puieţi);
- crâng, cu regenerare vegetativa (din lăstari, drajoni, butași, marcote, sade etc.)
- crâng compus cu regenerare atât generativă cât şi vegetativă
Conform datelor IFN din 2018, regimul codrului este adoptat pentru 94,1% din pădurile României, astfel doar 5,9% dintre acestea fiind conduse în regimul crângului. Din cele 94,1% de procente, 71,9% sunt păduri rezultate în urma regenerărilor naturale prin sămânță.
Tabelul 1. Diferențe între arboretele conduse în regim codru și cele conduse în regim crâng
(Duduman și Drăgoi, 2019; Nicolescu, 2014; xxx, 2000)
În ţara noastră, regimul codrului se aplică în toate pădurile de răşinoase, amestecurile de răşinoase şi foioase, precum şi în amestecurile de foioase. Deşi sunt regenerate din butaşi (pe cale vegetativă), tot în regimul codrului sunt incluse şi culturile de plopi negri hibrizi, considerate arborete de codru asimilat, deoarece produc la vârste de până la 30 de ani arbori cu dimensiuni asemănătoare celor din pădurile de codru (Nicolescu, 2014).
În urma spuselor autorilor Leahu (2001), Drăgoi (2004) și mențiunilor făcute în Normele tehnice de amenajarea pădurilor și conform codului silvic în vigoare, trebuie promovat regimul codrului însă, în zone în care regimul crângului este deja aplicat și constituie opțiunea care satisface cel mai bine o serie de cerințe de natură socială și/sau ecologică (în special pentru micile proprietăți), el nu trebuie exclus sau neglijat (Duduman și Drăgoi, 2019).
Ca aplicabilitate regimul crângului utilizează în cvercete, şleauri, salcâmete şi aninişuri mai rar în făgete şi plopişuri. În România în gospodărirea răchităriilor, a culturilor energetice, a culturilor de salcâm, în cazul sălcetelor şi plopişurilor din Lunca şi Delta Dunării, în aninişuri şi pentru protecţia malurilor cursurilor de apă (Nichiforel, 2019).
Astfel, regimul crângului prezintă o serie de avantaje datorită:
1) ușurinței în aplicare și modului facil și rapid în care se realizează regenerarea naturală;
2) creșterii rapide a noilor arborete (deci cicluri de producție scurte);
3) veniturilor mai dese comparativ cu pădurile de codru
Regimul crângului compus nu este aplicat în România (Duduman și Drăgoi, 2019).
În mod practic, gospodărirea unei păduri în cadrul unui regim se poate realiza prin mai multe modalităţi, ceea ce a condus la apariţia noţiunii de tratament (Nicolescu, 2014).
Tratamentul, ca bază de amenajare a pădurilor, reprezintă o serie de intervenții silvotehnice care se realizează în arboretele ajunse la vârsta exploatabilității în vederea asigurării regenerării și educării, protecţiei, exploatării tuturor arborilor care constituie o pădure. Din acest considerent, tratamentele silvice poartă și denumirea de tăieri de regenerare, iar masa lemnoasă care rezultă prin aplicarea tratamentelor este încadrată în categoria produselor principale (Duduman și Drăgoi, 2019).
În legătură cu alegerea tratamentelor, trebuie avut în vedere că în ţara noastră condiţiile naturale şi cerinţele ecologice, economice și sociale impun ca majoritatea pădurilor să fie conduse spre structuri diversificate, amestecate - pluriene, relativ pluriene, naturale sau de tip natural - capabile a îndeplini funcţii multiple de producţie şi protecţie (xxx, 2000).
Intensitatea tratamentelor crește odată cu:
- majorarea perioadei generale de regenerare
- diminuarea intensității intervențiilor
- creșterea numărului de intervenții
- diminuarea mărimii ochiurilor de regenerare (Duduman și Drăgoi, 2019).
Figura 1 - Clasificarea tratamentelor (adaptare după Florescu și Nicolescu, 1998; Duduman și Drăgoi, 2019).
Structura arboretelor poate fi plurienă, relativ plurienă, relativ echienă sau echienă și se stabilește după ce arboretului i-au fost atribuite funcții (i s-au stabilit categorii funcționale).
Astfel, la codru structurile echiene se obțin prin aplicare de tratamente extensive (ex. Tăieri rase), structurile relativ echiene rezultă în urma aplicării tratamentelor relativ extensive (tăieri progresive, succesive, combinate cu perioadă de regenerare mai mică de 20 de ani), structurile relativ pluriene sunt rezultatul efectuării de tratamente relativ intensive (cvasigrădinărite, progresive, succesive în margine de masiv sau chiar succesive cu perioadă de regenerare mai mare de 20 de ani dar nu mai mare de 40 de ani), iar structurile pluriene rezultă prin aplicarea tratamentelor intensive (grădinărit sau cvasigrădinărit cu perioadă de regenerare mai mare de 40 de ani).
La crâng, de regulă, arboretele rezultate prezintă structuri echiene sau relativ echiene (Duduman și Drăgoi, 2019).
Mai multe detalii legate despre fiecare tratament în parte găsiți pe site-ul nostru www.forestdesign.ro.
- Exploatabilitatea reprezintă starea pe care trebuie să o îndeplinească un arbore sau un arboret pentru a putea fi recoltat, în raport cu țelurile de gospodărire fixate.
Un arboret nu trebuie înlocuit cu un altul (deci nu poate fi recoltat) decât după ce a ajuns la maturitate și doar în cazuri fortuite mai devreme (ex. arboretele calamitate, afectate sau cele care necesită refacere sau substituire).
Aceasta se exprimă prin diametre limită (diametre țel), în cazul structurilor de codru grădinărit, şi prin diametrele medii de realizat, respectiv prin vârsta exploatabilităţii, în cazul structurilor de codru regulat, codru cvasigrădinărit, şi de crâng
Diametrul țel indică acea categorie de diametre care corespunde pragului de la care arborii sunt considerați exploatabili în raport cu specia, clasa de producție și țelurile de gospodărire stabilite. Toți arborii care depășesc diametrul limită (sau diametrul țel) sunt considerați exploatabili (Duduman și Drăgoi, 2019).
Când exploatabilitatea este exprimată în ani, în limbaj tehnic este frecvent înlocuită cu vârsta exploatabilității și reprezintă intervalul de timp cuprins între momentul instalării unui arboret și momentul efectuării primei tăieri de regenerare în arboretul respectiv.
Pentru arboretele care îndeplinesc funcții speciale de protecție cărora le sunt asociate tipurile funcționale T.I și T.II nu se stabilește exploatabilitatea (Duduman și Drăgoi, 2019).
Vârsta exploatabilității tehnice indică momentul la care producția de lemn corespunzătoare sortimentului tel este maximă și se stabilește la nivel de arboret. Reprezintă principalul tip de exploatabilitate utilizat în amenajamentul românesc pentru pădurile de codru regulat, codru cvasigrădinărit și crâng.
Exploatabilitatea de protecție este vârsta la care efectul mediu protectiv al unui arboret este maxim, în raport cu funcțiile atribuite. Se adoptă în cazul arboretelor cu funcții speciale de protecție pentru care este admisă reglementarea producției de lemn.
Vârsta exploatabilității fizice indică durata de viață a speciilor forestiere (Bettinger et al, 2009) și corespunde momentului care marchează sfârșitul etapei bătrâneții, când majoritatea arborilor aparținând aceleiași specii prezintă simptome de lâncezire și decrepitudine, intrând într-o fază avansată de degradare (Florescu și Nicolescu, 1996).
Vârsta exploatabilității absolute indică momentul la care producția totală de lemn, nediferențiată pe sortimente, este maximă.
Lucrările silvotehnice vor fi planificate și efectuate astfel încât, până la exploatabilitate, să se maximizeze producția de lemn aferentă sortimentelor țel, iar calitatea acestora să fie cât mai bună (Duduman și Drăgoi, 2019).
- Compoziţia-ţel
Reprezintă asocierea şi proporţia speciilor din cadrul unui arboret care îmbină în modul cel mai favorabil, exigenţele biologice ale pădurii cu cerinţele ecologice, economice şi sociale.
Ca bază de amenajare ea se exprimă prin compoziţia-ţel la exploatabilitate şi compoziţia-ţel la regenerare (xxx, 2000).
- Compoziţia-ţel la exploatabilitate reprezintă cea mai favorabilă compoziţie la care ajung arboretele la vârsta exploatabilităţii, în raport cu compoziţia lor actuală și posibilitățile de modificare a acesteia prin intervenții, stabilindu-se pentru arboretele existente (xxx, 2000).
- compoziția țel se stabilește în raport cu tipul de pădure și tipul de stațiune, caracterul actual al tipului de pădure, stadiul de dezvoltare și posibilitățile tehnice de dirijare a arboretului către compoziția corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure (Duduman și Drăgoi, 2019).
- Compoziţia-ţel la regenerare trebuie realizată la închiderea stării de masiv (indiferent dacă regenerarea s-a realizat pe cale naturală, artificială sau mixtă), atât în cazul terenurilor destinate împăduririi/reîmpăduririi, cât și în cazul arboretelor parcurse cu tratamente cu regenerare sub masiv.
- Compoziția țel de etapă se stabilește pentru o perioadă de amenajare, fiind compoziția care se dorește a fi realizată la finalul perioadei de valabilitate a unui amenajament (Seceleanu, 2012), adoptată în general, pentru arboretele neexploatabile sau preexploatabile, de regulă parțial derivate, a căror compoziție reală diferă semnificativ de compoziția țel la exploatabilitate.
Figura 2 - Dirijarea compoziției unui arboret prin stabilirea adecvată a compozițiilor țel de stare și aplicarea judicioasă a lucrărilor de îngrijire și conducere
(Duduman și Drăgoi, 2019).
- Ciclul
Ciclul reprezintă intervalul mediu de timp necesar tuturor arboretelor dintr-o unitate de gospodărire să treacă prin toate stadiile de dezvoltare și să revină într-un stadiu de dezvoltare echivalent sau mai avansat comparativ cu cel din timpul analizei.
Stabilirea ciclului de producție presupune în prealabil determinarea vârstei medii a exploatabilității la nivel de unitate de gospodărire deoarece arboretele au caracteristici și țeluri de producție diferite deci și cu vârste diferite ale exploatabilității.
Ciclul se adoptă rotunjind vârsta medie a exploatabilității la primul multiplu de 10 sau de 20 de ani la codru și la primul multiplu de 5 sau 10 ani la crâng.
În general, mărimea ciclurilor de producție în silvicultură depinde de:
- obiectivele generale ale gospodăririi pădurii;
- caracteristicile structurale ale arboretelor;
- funcțiile atribuite arboretelor;
- condițiile naturale de vegetație;
- ciclurile de producție adoptate în perioadele anterioare (Duduman și Drăgoi, 2019).
Compoziția țel și ciclul de producție sunt elemente în planificare strategică în silvicultură, iar modul în care ele trebuie adoptate odată cu întocmirea amenajamentelor silvice este esențială atât pentru proiectanții din domeniul amenajării pădurilor, cât și pentru cei care pun în aplicare prevederile amenajamentelor silvice (Duduman și Drăgoi, 2019).
Bibliografie:
- DUDUMAN, G. și DRĂGOI, 2019). "AMENAJAREA PĂDURILOR."
- Nicolescu, V.N., 2014: Silvicultură II. Silvotehnică. Editura Aldus, Brașov
- xxx, 2000: Norme tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor 2. Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Bucureşti.