fbpx

Caracteristicile arboretului - Compoziția arboretului

Tipărire
Blog
Accesări: 8067

Compoziția arboretului - reprezintă proporția de participare a speciilor care intră în alcătuirea arboretului (Morozov, 1952).

Proporția de participare a fiecărei specii se stabilește, de regulă, după inventarieri și prelucrări specifice, ca raport între suprafața de bază a fiecărei specii (sau volumul) și suprafața de bază (sau volumul) a arboretului.

Speciile de arbori care intră în compoziție se scriu în ordinea descrescătoare a ponderii lor, prin denumirea prescurtată consacrată în limba română. Proporția de participare în compoziție se exprimă prin (Drăcea, 1923; Simionescu și Zeicu, 1926; ***, 1959; Nicolescu, 2011):

După numărul speciilor participante arboretele se clasifică în (Boppe, 1889; Drăcea, 1923; Morozov, 1952; Nicolescu, 2011):

Fig. 1. Arboret pur (10MO)

Fig. 2. Arboret amestecat (4MO3BR3FA)

Speciile care intră în alcătuirea arboretului într-o proporție mai mică de 10 % din compoziție se numesc specii diseminate. Acestea se menționează fără a mai fi precizată proporția lor în compoziție (10MO dis. PAM). Dacă mai multe specii diseminate depășesc împreună 10 % din compoziție, acestea se menționează ca: diverse rășinoase (DR), diverse tari (DT) sau diverse moi (DM).

În cazul în care suprafaţa ocupată de exemplarele unei specii într-un loc este mai mare de 0,5 ha, acestea formează un arboret pur.

După modul de grupare al arborilor componenți, arboretele amestecate se diferențiază în două categorii (Drăcea, 1923; Nicolescu, 2011):

Amestecurile neuniforme se împart în (***,1984):

Clasificarea arboretelor după felul amestecurilor:

 

În raport cu importanţa economică şi silviculturală, în arboretele amestecate, se diferențiază următoarele specii (Popovici, 1922; Dengler, 1935; Nicolescu, 2011):

Compoziția arboretului este un element dinamic putând să se modifice datorită unor procese de natură ecosistemică (de exemplu: concurenţa) sau a unor măsuri de gospodărire. Datorită acestui fapt s-au definit diferite tipuri de compoziții:

Compoziția actuală (reală), reprezintă proporția speciilor la un moment oarecare din viața arboretului sau la momentul inventarierii.

Compoziția de regenerare, reprezintă proporția speciilor principale în cultura creată, provenite din regenerarea naturală și a celor introduse artificial (***, 2000) și reflectă proporția speciilor la momentul închiderii masivului.

În optimul ecologic al speciilor, în arboretele cu caracteristici structurale specifice tipurilor naturale fundamentale de pădure, compoziția de regenerare se poate realiza integral pe cale naturală (Florescu, 1994). Există însă numeroase situații prin care se impune instalarea pe cale artificială a pădurii, fie integral, fie parțial. Speciile arborescente și arbustive și proporția lor de participare la instalarea pe cale artificială a culturilor sunt redate de compoziția (formula) de împădurire. Compoziția de împădurire se stabilește în funcție de compoziția de regenerare recomandată pentru grupa ecologică în care se încadrează unitatea de cultură forestieră. Dacă lucrările de împădurire se execută pe o parte din suprafață (completări), compoziția de împădurire se stabilește în funcție de cea a semințișului instalat natural sau a culturii instalate pe cale artificială, astfel încât împreună să realizeze compoziția de regenerare recomandată pentru grupa ecologică în care se încadrează terenul de cultură.

Compoziția de regenerare și implicit cea de împădurire reprezintă primul și cel mai important pas în stabilirea compoziției compoziției-țel.

Compoziția-țel, reprezintă cea mai corespunzătoare proporție de specii în raport cu capacitatea de producție a stațiunii, structura actuală și funcțiile atribuite pădurii. Compoziția-țel se stabilește diferit pentru fiecare arboret, în funcție raportul dintre vârsta actuală și vârsta exploatabilității, după cum urmează (***, 1984):

 

Bibliografie:

  1. Boppe, L., 1889: Traité de Sylviculture. Berger-Levrault et Cie, Libraires-Éditeurs, Paris et Nancy, 444 p.
  2. Dengler, A., 1935: Waldbau auf ökologischer Grundlage. Ein Lehr- und Handbuch. Verlag von Julius Springer, Berlin, 556 p.
  3. Drăcea, M., 1923: Silvicultură. Școala Politehnică, București, 924 p.
  4. Florescu, GH., 1994: Împăduriri. Reprografia Universității “Transilvania”, Brașov.
  5. Morozov, G.F., 1952: Studiul pădurii. Editura de stat pentru literatură științifică, București, 433 p.
  6. Nicolescu, V.N., 2011: Silvicultură I Biologia pădurii. Editura Aldus, Brașov, pp 35.
  7. Popovici, N.G., 1922: Silvicultura. Şcoala Superioară de Silvicultură, Bucureşti, 783 p.
  8. Simionescu, I., Zeicu, I., 1926: Noțiuni de silvicultura. Tipografia “Artistică” P. Mitu, Pitești, 304 p.
  9. ***, 1959: Instrucțiuni pentru amenajarea pădurilor din Republica Populară Romînă. Editura Agro-silvică de stat, București, 144 p.
  10. ***, 1984: Îndrumar pentru amenajarea pădurilor. Vol. I. şi II. Ministerul Silviculturii, ICAS, Bucureşti.
  11. ***, 2000: Norme tehnice privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor și de împădurire a terenurilor degradate. Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, București pp 23.

 

 

GPS
PADURE
AMENAJAREA PADURILOR
INVENTARIEREA PADURILOR
VOLUMUL ARBORILOR SI ARBORETELOR
STRUCTURA PADURII
FUNCTIILE PADURII
EDUCATIE FORESTIERA
FOREST DESIGN
ARBORET
ESTIMAREA VOLUMULUI
COMPOZITIE