Scurt istoric al atribuirii de funcții  pădurii în România

Cele mai vechi documente istorice care fac trimitere la preocupări primare de gospodărire a pădurilor se referă la existența braniștilor („Locuri oprite sau rezervate, în care nimeni n-avea voie să intre spre a tăia lemne, a cosi fân, a paște vitele, a prinde pește sau a culege fructele pădurii, fără voia prealabilă a stăpânului” (Giurescu 1976) : în Moldova în timpul lui Alexandru cel Bun (1400) , în Țara Românească (din vremea lui Mircea cel Bătrân) sau secolul al XIV-lea, în Transilvania în 1772 și apoi în  1181 (între Someș și Tisa),(Giurescu 1976, Duduman G.,2019).

 Pe teritoriile românești aflate sub administrație austro-ungară primele mențiuni referitoare la funcțiile de protecție ale pădurilor se regăsesc în „Orândueala de pădure pentru Bucovina” din 1786, dată de împăratul Iosif al II -lea: „pentru tâmplări de nenorociri, precum arsuri de foc și vărsături de apă […] trebue să să cruțe o parte din aceste păduri […]. Aciastă parte de pădure să să chiiame revărsată sau parte de pădure cruțată” (Kirileanu, 1908, Duduman, Drăgoi, 2019).

Printre primele referiri legislative cu privire la funcțiile de protecție ale pădurii sunt și cele care au apărut în legea silvică austriacă, adoptată în anul 1852 și aplicată în Transilvania și Bucovina. Ulterior, în anul 1879, apare legea silvică ungară, care o înlocuiește pe cea austriacă în Transilvania, care, pe lângă aspectele referitoare la pădurile cu rol de producție, aducea în plus o atenție mai mare asupra pădurilor cu rol de protecție (Machedon, 1996). 

În cuprinsul primului cod silvic românesc din 1881 se regăsesc o serie de prevederi din care reiese importanța funcțiilor pe care pădurile le exercită, precum și necesitatea protejării și conservării acestora. Se prevedea faptul că amenajamentele silvice vor avea întotdeauna în vedere conservarea pădurilor, iar terenurile despădurite se vor repopula prin însămânțare artificială și prin plantații, în cel mai scurt timp. De asemenea, se impuneau restricții în “defrișarea pădurilor trebuincioase pentru protejarea zăgazurilor și a malurilor, sau a pământurilor în contra ruperilor și a mâncăturilor mari și a nisipurilor, precum și a celor pentru menținerea cursului regulat al apelor și conservarea izvoarelor”. 

În 1886, Stătescu menționează necesitatea exploatării raționale a pădurilor existente și ameliorării celor degradate, acțiuni ce vor duce la menținerea podoabei indispensabile munților celor mai vizitați, influențând în bine climatul local și păstrând în același timp material lemnos necesar consumului - referiri care ne conduc către serviciile de recreere, cele de reglare a climei, precum și cele de aprovizionare cu lemn, toate acestea asigurate de pădurile gestionate rațional.  Protecțiunea pădurilor observată cu rigoare peste toți munții noștri, va aduce în mod sigur îmbunătățirea resurselor noastre și în special îmbunătățirea agriculturii mai menționează Stătescu (Pache et al., 2016). 

În Codul Silvic din 9 aprilie 1910 apar menționate la tipul de păduri ce se supun regimului silvic, alături de alte categorii și :

• “Pădurile zise de protecţie, adică acelea cari se găsesc în bazinele de recepţie ale torenţilor, acelea a căror existență este necesară pentru a împiedica surpaturile, mișcările de terenuri, eroziunile, dislocarea pietrelor şi a stancilor, acelea situate pe povarnisuri repezi, destinate a garanta siguranţa circulațiunei pe căile ferate şi pe şosele precum şi pe acelea cari împiedica formarea de nisipuri mişcătoare;

• Pădurile sau părţile de păduri a căror menţinere este necesară pentru protejarea malurilor râurilor contra ruperilor şi a mancaturilor de apa precum şi acelea cari asigura cursul regulat al apelor şi conservarea izvoarelor;

• Pădurile trebuincioase pentru apărarea teritoriului tarei, a fruntariilor şi a oraşelor, ce se vor determina printr'un regulament de administraţiune publică, în urma avizului ministerului de rasboiu;”

Aceste prevederi legale reprezintă un pas important în sensul în care se impuneau o serie de restricții inclusiv pădurilor ce nu aparțineau statului. Prevederile Codul silvic din Aprilie 1910, cu modificări în 1921, respectiv în  1923 prin Legea din 17 Iunie 1923, au fost extinse în tot cuprinsul României întregite.

Funcțiile de protecție ale pădurii încep treptat să devină din ce în ce mai importante, fapt ce se reflectă și în plan legislativ: Legea nr. 213/1930 pentru protecția monumentelor naturii, Legea nr. 177/ 1930 pentru ameliorarea terenurilor degradate, Legea nr. 59/1935 pentru pădurile necesare apărării naționale și Legea pentru pădurile de protecție din anul 1935 (Pătrășcoiu, 1987; Machedon, 1996; Leahu, 2001; Milescu, 2002). Prin intermediul acestor acte normative și coroborat cu dezbaterile din perioada 1936-1949 pe această temă, s-a conturat clasificarea pădurilor în raport cu funcțiile acestora (Pătrășcoiu, 1987). 

Astfel în Legea nr. 59/1935 pentru pădurile necesare apărării naționale  se specifică :

• “Pădurile necesare apărării naționale se declară păduri de protecție, după procedura prevăzută la art. 8 de mai jos, și se supun atât dispozițiunilor legilor silvice în vigoare, cât și regimului stabilit prin legea de față. 

• De asemeni, se declară păduri de protecțiune și pădurile din jurul sanatoriilor de tuberculoși, pe o rază de un kilometru, aplicându-se procedura prevăzută la art. 8 

• În aceste păduri nu se pot face niciun fel de tăieri, decât pe bază de amenajament, oricare ar fi natura proprietarului căruia aparțin.

• Declararea ca pădure de protecție pentru cauză de apărare națională și supunerea la regimul înființat prin legea de față, se face prin decret regal, după avizul Consiliului Tehnic al Pădurilor.

• Propunerea de declarare și supunere se face de comisiuni regionale compuse din doi ingineri silvici din cadrul de Stat, ca reprezentanți ai Ministerului de Agricultură și Domenii, și doi ofițeri delegați ai Marelui Stat Major, sub președinția prefectului de județ respectiv.

• Pentru pădurile din jurul sanatoriilor, cei 2 ofițeri delegați de Marele Stat Major se vor înlocui cu 2 delegați ai Ministerului Sănătății Publice.”

Toate aceste preocupări au fost continuate de cercetările prof. I. Popescu-Zeletin, acesta elaborând, împreună cu colectivul din cadrul Institutului de Cercetări Forestiere, criteriile de clasificare funcțională a pădurilor în anul 1953. Aceste cercetări s-au concretizat într-unul unul dintre cele mai avansate sisteme de zonare funcțională a pădurilor din Europa, sistem oficializat prin Hotărârea nr. 114 din 30 ianuarie 1954 a Consiliului de Miniștri privind zonarea funcțională a pădurilor din Republica Populară Română (Giurgiu, 1988). Din acest moment datează împărțirea pădurilor în cele două mari grupe funcționale: grupa I a pădurilor cu rol de protecţie deosebit şi grupa a II-a, a pădurilor cu rol de producţie şi protecţie. 

Sistemul de zonare funcţională a pădurilor este legiferat în anul 1962 prin apariţia unui nou cod silvic (Legea nr. 3/1962) şi revizuit prin Ordinul ministrului economiei forestiere nr. 3134/1963, crescând procentul pădurilor din grupa I de la 15% la 22% (Machedon, 1996).

 În perioada care a urmat, criteriile de încadrare a arboretelor pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale au fost oficializate şi înglobate în Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor din 1980 (Pătrăşcoiu, 1987). Având în vedere că aceste criterii nu corespundeau în totalitate cercetărilor efectuate, precum şi cerinţelor tot mai ridicate ale societăţii faţă de pădure, au fost realizată o serie de noi cercetări. Aceste cercetări au condus la noi propuneri, ce au fost oficializate prin normele tehnice pentru silvicultură elaborate în anii 1986 şi 1988 (Giurgiu, 1988). Un pas important în recunoaşterea rolului benefic al ecosistemelor forestiere îl reprezintă Programul național pentru conservarea fondului forestier în perioada 1976-2010, aprobat prin Legea nr. 2/1976, care prevedea ca pentru valorificarea multiplelor funcții de protecție fizică și socială ale pădurilor, se va acorda prioritate protejării resurselor de apă și amenajărilor hidrotehnice, precum și conservării mediului natural în zonele preorășenești, balneoclimaterice, de interes turistic, de-a lungul șoselelor naționale și cursurilor de apă etc. 

În anul 1987 este adoptată Legea nr. 2 privind conservarea, protejarea şi dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor raţională economică şi menţinerea echilibrului ecologic prin care se prevăd o serie de măsuri pentru consolidarea funcţiilor de protecţie ale arboretelor. Unul dintre obiectivele fixate de această lege pentru sectorul cercetării era evaluarea funcțiilor de protecție ale pădurilor și creșterea aportului silviculturii la dezvoltarea altor ramuri ale economiei naționale și la protecția mediului înconjurător. Acest obiectiv reprezintă prima prevedere legislativă din România cu privire la necesitatea evaluării funcţiilor de protecţie ale pădurilor. 

După schimbarea regimului din 1989, deși apar modificări importante în ceea ce privește structura proprietății, nu apar modificări în ceea ce privește zonarea funcțională până în anul 2018.

Codul silvic din 1996 prevedea plata contravalorii efectelor funcțiilor de protecție ale pădurilor şi necesitatea elaborării de către autoritatea centrală a metodologiei de calcul a acestei contravalori, dar în plan practic nu s-a produs. 

În anul 2000 a fost elaborat un nou set de norme tehnice, dar acestea nu aduc modificări substanțiale sistemului de zonare funcțională (grupa I- păduri cu funcții de protecție conținea 52 categorii funcționale, iar în grupa a II-a, păduri cu funcții de producție și protecție sunt separate 4 categorii funcționale). 

Hotărârea de Guvern nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora stabilește ‘Metodologia de calcul al sumelor cuvenite drept compensații proprietarilor persoane fizice și juridice care dețin păduri cu funcții speciale de protecție se aprobă prin ordin comun al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și al ministrului finanțelor publice”.  Metodologia de calcul al sumelor cuvenite drept compensații proprietarilor persoane fizice și juridice care dețin păduri cu funcții speciale de protecție apare în Ordinul M.A.P.D.R. nr 625/2006.

 Prevederile privind plata contravalorii funcţiilor de protecție ale pădurii se menţin şi în codul silvic din 2008: “În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă”.  Hotărârea de guvern nr. 861/2009  prevedea că aplicarea acestei prevederi va continua numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

 În codul silvic (cel din 2008) republicat în 2015 apare menţionat, pentru prima dată în legislaţia silvică naţională, conceptul de servicii ecosistemice. Astfel, veniturile RNP-Romsilva şi ale ocoalelor silvice private se pot constitui și din contravaloarea serviciilor ecosistemelor forestiere asigurate prin menținerea funcțiilor de protecție ale pădurilor, care se suportă de către beneficiarii direcți sau indirecți ai serviciilor ecosistemelor forestiere. De asemenea, în lege este prevăzută clar destinaţia acestor venituri: contravaloarea acestor servicii se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, iar metodologia de cuantificare a funcțiilor de protecție a pădurilor și procedura de decontare a acestora  se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. Aceste prevederi legale nu au avut urmări practice (Drăgoi și Cîrnu, 2016). 

Hotărârea nr. 447/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă are ca obiectiv acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, urmând a fi aplicată până la 31 decembrie 2020.

Cele mai recente precizări privind zonarea funcțională sunt incluse în Ordinul 766/2018 pentru aprobarea Normelor tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier și a Metodologiei privind aprobarea depășirii posibilității anuale în vederea recoltării produselor accidentale I. În baza acestui act legislativ în acest moment avem 87 de categorii funcționale (83 în grupa I  - păduri cu funcții de protecție și 4 în grupa a II-a funcțională - păduri cu funcții de producție și protecție).

Bibliografie:

Duduman G., Drăgoi M., Amenajarea Pădurilor, Organizare spatio-temporală, Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, 2019

Duduman G., Scurt istoric al amenajării pădurilor din România, 2019

Dogaru L., Analiza Istorică evolutivă a codificărilor silvice

Giurescu C.C, Istoria pădurii românești, 1976, Ed. Ceres

Giurgiu V.,1988- Amenajarea pădurilor cu funcții multiple, Ed.Ceres

Leahu I.,: 2001 – Amenajarea pădurilor, Ed Didactică și Pedagogică, București;

*** Codul silvic al României, din 9 aprilie 1910

*** Legea nr. 59/1935 pentru pădurile necesare apărării naționale

*** Legea 46/2008 - Codul silvic al României, republicat în Monitorul Oficial nr. 611 din 12 august 2015

***2000 : “Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor”

*** ORDIN nr. 766 din 23 iulie 2018 pentru aprobarea Normelor tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier şi a Metodologiei privind aprobarea depăşirii posibilităţii/posibilităţii anuale în vederea recoltării produselor accidentale I