Instalarea culturilor forestiere prin plantaţii
Plantarea este operația de instalare artificială a speciilor forestiere ce presupune utilizarea puieţilor ca material de împădurire, fiind cea mai utilizată metodă de împădurire în țara noastră.
În funcție de modul de prezentare a rădăcinilor, puieții se pot clasifica astfel: puieți cu rădăcină nudă și puieți cu radacină protejată. Aceștia pot fi plantați în două moduri: în gropi sau în despicătură.
Plantarea în gropi a puieţilor cu rădăcină nudă
Acest procedeu este cel mai des utilizat putându-se aplica și pe terenuri lipsite de sol dacă se recurge la pământ de împrumut. Procedeul permite plantarea tuturor categoriilor de puieţi, cu talie mică sau mare, cu rădăcini nude sau protejate etc.
Gropile de plantat au formă prismatică sau cilindrică şi dimensiuni corelate cu mărimea şi forma sistemului radicelar al puieţilor. În cazul unor soluri textural mai grele, compacte sau tasate, nepregătite anterior, se recomandă executarea de gropi supradimensionate, pentru a asigura puietului un volum de sol afânat suficient de mare cu scopul de a permite dezvoltarea nestingherită a rădăcinilor în primii ani de la plantare (Florescu, 1994). Pentru realizarea mecanizată a gropilor se pot folosi: motoburghiul și burghiul acționat de tractor.
Fig. 1 - Motoburghiu pentru forat gropi (stânga), Burghiu de forat gropi acţionat de tractor (dreapta)
Motoburghiele pot fi folositese pot utiliza şi pe terenuri cu înclinare mare, acolo unde este exclusă posibilitatea pregătirii mecanizate a solului. În cazul terenurilor aşezate se pot utiliza burghie purtate şi acţionate de tractor, cu ajutorul cărora se forează 50-150 gropi pe oră, cu diametre variind între 40 şi 120 cm.
În scopul unei poziționări mai bune a rădăcinilor şi evitarea îndoirii sau răsucirii acestora, la puieţii cu înrădăcinare pivotantă - pe fundul gropii se poate realiza o excavaţie mai profundă, la puieţii cu înrădăcinare trasantă - un muşuroi pe care se răsfiră rădăcinile iar la cei cu înrădăcinare pivotant-trasantă - un muşuroi în care se face o despicătură în partea centrală.
Fig. 2 - Variantele plantării în gropi în raport cu forma sistemului de rădăcini:
a) rădăcină pivotantă; b) rădăcină trasantă; c) rădăcină pivotant-trasantă
Pe terenuri cu exces de umiditate, pentru drenarea excesului de apă din precipitaţii curente, pământul se adună după plantare şi se tasează la baza tulpinii sub formă convexă. În zonele secetoase, se realizează o uşoară concavitate în jurul puietului pentru reţinerea apei din precipitaţii şi dirijarea acesteia la rădăcini.
Fig. 3 - Modul de aranjare a pământului după plantare:
a) formă convexă, b) formă concavă
Plantarea în despicătură a puieţilor cu rădăcină nudă
Acest procedeu presupune introducerea rădăcinilor puietului într-o fantă deschisă în sol cu diverse unelte, fiind un procedeu simplu şi expeditiv.
Prin adunarea şi presarea pământului pentru închiderea despicăturii, rădăcinile puieţilor sunt dispuse diferit de dispunerea normală din pepinieră. Aceasta se realizează într-un singur plan, sub formă de evantai, motiv pentru care procedeul plantării în despicătură se aplică la puieţii de talie mică, cât mai tineri (1-2 ani), cu înrădăcinare pivotant-trasantă şi sistem radicelar bine proporţionat. Pentru bună reuşită a plantării, solul trebuie să fie neînierbat, reavăn şi afânat.
Datorită neajunsurilor pe care le are, în special legate de modul de dispunere a sistemului radicelar în despicătura efectuată în sol, procedeul plantării în despicătură se practică destul de rar în condiţiile din ţara noastră.
Pentru plantarea manuală în despicătură, cele mai utilizate unelte sunt plantatorul, sapa forestieră şi cazmaua.
Fig. 4 - Schema de plantare cu casmaua
Fig. 5 - Schema de plantare cu sapa forestieră
Plantarea puieţilor cu rădăcini protejate
Puieţii cu rădăcini protejate sunt cei mai recomandaţi pentru împăduririle pe terenuri cu condiţii grele de vegetaţie. Aceștia sunt mai scumpi decât cei cu rădăcini nude, însă, în procesul de plantare, rădăcinile puieţilor rămân în poziţie naturală şi într-o legătură nederanjată cu solul sau mediul fizic în care au crescut. Un alt avantaj este reprezentat de adaptarea ușoară și repede a acestora la noile condiții de viață.
În general, gropile de plantare sunt echivalente ca formă şi mărime cu balul de pământ sau recipientul în care se găsesc rădăcinile.
Plantarea puieţilor cu rădăcini nude se realizează primăvara, până la desfacerea mugurilor sau toamna după lignificarea lujerilor anuali. Puieţii se pot planta și în timpul iernii dar numai în perioadele de dezgheţ, când temperaturile înregistrează continuu pe perioada plantării valori de peste 5o C (Florescu, 1994).
Puieţii cu rădăcini protejate se pot planta primăvara şi după intrarea lor în vegetaţie, existând totuşi riscul unor pierderi prin uscare.
În ţara noastră, cel puţin în zonele de deal şi munte, sezonul cel mai favorabil pentru executarea plantaţiilor este primăvara devreme, imediat după topirea zăpezii, dezgheţarea şi zvântarea solului (în "mustul zăpezii"), când puieţii beneficiază de suficientă umiditate în sol şi atmosferă, ca şi de absenţa unor temperaturi prea ridicate.
Bibliografie:
1. Abrudan I.V. – Curs Împăduriri I. Universitatea Transilvania Braşov
2. Revista de Silvicultură și Cinegetică An XII/Nr.23/2007
3. Florescu, Gh., 1994 – Împăduriri. Universitatea Transilvania Braşov