Site-ul folosește cookie-uri pentru numărarea vizitatorilor, comentarii mai rapide și alte îmbunătățiri. Vă rog să fiți de acord cu utilizarea lor. Nu colectez date personale în afara celor fără de care serverul și site-ul nu pot funcționa.

Îngrijirea marginii de masiv (lizierelor)

Îngrijirea marginii de masiv (lizierelor)

 

Lizierele de pădure sunt importante pentru stabilitatea arboretelor, impactul vizual pe care îl provoacă, precum şi pentru diversitatea biologică a ecosistemelor forestiere. Din aceste motive, există preocupări constante pentru îngrijirea lor, în vederea îmbunătăţirii stabilităţii şi diversităţii habitatelor pe care le oferă.

În general, îngrijirea marginii de masiv se aplică fie arboretelor periclitate de vânt, fie celor

din zona de câmpie, unde păşunatul necontrolat reprezintă un pericol constant.(Nicolescu, 2016).

Lucrarea de îngrijire se execută la liziere prin rărirea timpurie a arboretelor încă de la înființarea lor, pentru întărirea rezistenței arborilor individuali care astfel iși vor forma coroane dezvoltate până în apropierea solului și înrădăcinare puternică în vederea protejării pădurii împotriva vântului, precum și prin realizarea de benzi din arbuști fructiferi și ornamentali.

Îngrijirea marginii de masiv, se poate asigura și prin lucrări care se execută în liziere (prin plantare cu puieţi pe 3-4 rânduri în scheme de 2,5/2,5, 3/3 m) cu scopul de a mări rezistenţa arborilor individuali prin formarea de coroane dezvoltate până în apropierea solului şi a provoca o înrădăcinare puternică împotriva efectelor distructive ale vântului (Nichiforel, 2019).

 În cazul arboretelor periclitate de vânt (în special molidişuri), îngrijirea lizierelor se realizează pentru ca acestea să devină penetrabile sau semipenetrabile pentru vânt. În mod practic, îngrijirea lizierelor se realizează diferenţiat, în funcţie de modul lor de regenerare, astfel:

(Nicolescu, 2016)

- în regenerările naturale dese, pe o fâşie de cca 30-40 (50) m de la marginea masivului, se recurge la o rărire uniformă şi intensă încă de la vârste mici (desiş), pentru ca arborii formaţi să şi formeze o înrădăcinare puternică şi coroane dezvoltate până la sol (Petrescu, 1971; Stănescu şi Târziu, în Negulescu et al., 1973).

  

- în arboretele regenerate pe cale artificială, la lizieră se plantează 3-5 rânduri paralele, mai distanţate între ele (de la 2,5 x 2,5 m până la 3,0 x 3,0 m) decât în interiorul masivului, care crează o zonă filtrantă, penetrabilă de către vânt. În cadrul acestor rânduri este recomandat ca, pe lângă specia de bază, să fie instalate şi specii rezistente la acţiunea vântului gen larice, pin silvestru, pin negru (Stănescu şi Târziu, în Negulescu et al., 1973; xxx, 1986).

 

Procedând în acest mod, arborii respectivi sunt încurajaţi să-şi formeze un sistem radicelar puternic, tulpini mai conice şi coroane mai lungi. La vârste mai mari de 30 ani, în banda respective nu se mai intervine cu rărituri, singurele intervenţii recomandate fiind lucrările de igienă (Nicolescu, 2016).

 Menținerea marginilor masivului într-o stare de semipermeabilitate la vânt, formate din arbori suficient de spațiați, a căror coroană se dezvoltă până în apropierea solului, este în măsură reducă riscul producerii de doborâturi. Dacă marginea masivului este nepenetrabilă și lipsită de contunuitate, arboretul este mai expus vântului.

Soluţia creării marginilor de masiv filtrante pentru vânt, formate din arbori mai spaţiaţi decât cei din interiorul pădurii, se bazează pe constatarea că arborii crescuţi izolat sau situaţi la distanţe mai mari între ei prezintă o rezistenţă individuală mai mare decât cei crescuţi în masiv strâns, care manifestă o rezistenţă de bloc (grup). Acest fapt se datorează, pe de o parte, înrădăcinării lor mai dezvoltate şi, pe de altă parte, adaptării treptate la solicitările vântului, pe care sunt obligaţi să le suporte singuri (Nicolescu, 2016).

 

În arboretele de câmpie (păduri cu baza în cvercinee), păşunatul reprezintă o problemă cu efecte negative multiple (compactarea solului, care conduce la înrăutăţirea condiţiilor de vegetaţie; vătămarea sau chiar distrugerea integrală a seminţişurilor naturale etc.). În această situaţie, întărirea lizierelor se face prin plantarea sau promovarea instalării pe cale naturală a speciilor de arbuşti forestieri cu ţepi sau ghimpi (porumbar, păducel), modalitate prin care se urmăreşte limitarea accesului animalelor domestice sau al faunei sălbatice (***, 1986).

 

 

Creative Contact Form

Contact Us
Feel free to contact us if you have any questions

Free Joomla! template by L.THEME | Documentation