Site-ul folosește cookie-uri pentru numărarea vizitatorilor, comentarii mai rapide și alte îmbunătățiri. Vă rog să fiți de acord cu utilizarea lor. Nu colectez date personale în afara celor fără de care serverul și site-ul nu pot funcționa.

Tratamentul crângului compus

                                    Tratamentul crângului compus

                Înţeles şi aplicat ca un regim de cultură intermediar între crâng şi codru, crângul compus are ca scop regenerarea sau reîntinerirea arborilor atât din sămânţă cât şi din lăstari sau drajoni.

            Într-un astfel de arboret se diferenţiază un etaj inferior (subetaj) de crâng (provenit din lăstari), cu înălţime mică şi care produce lemn mic şi mijlociu, căruia i se suprapune, având însă o consistenţă mult mai rară, un etaj superior, din arbori mari numiţi rezerve, care s-a instalat din sămânţă şi din lăstari (Cotta, 1841; Lorentz şi Parade, 1967; Danilescu, 1893; Dengler, 1935).

                Rezervele se diferenţiază prin vârstă și dimensiuni. Se realizează în acest fel o structură plurietajată a arboretelor ca şi în cazul codrului grădinărit.

           

            Între cele două etaje există o solidaritate complexă, deoarece compoziţia etajului de crâng o impune pe cea a rezervei care se recrutează din sânul său, în timp ce consistenţa rezervei o influenţează pe cea a crângului (Boppe, 1889).

            Calitatea lemnului exploatat ca şi folosinţele sale industriale sunt superioare celor obţinute în pădurile tratate în crâng. Acest tratament a fost gândit şi aplicat pe scară largă în pădurile de foioase (cvercinee cu deosebire) din Franţa. În ultimul timp se urmăreşte prin aplicarea crângului compus, lemn pentru producţia de mobilă (Nichiforel L.,2019)

                       Pentru obţinerea unei păduri de crâng compus se porneşte de la o pădure regenerată din sămânţă sau din lăstari, procedându-se astfel (Dengler, 1935; Drăcea, 1942):

  • la atingerea vârstei exploatabilităţii adoptate pentru generaţia de crâng (20-25 de ani), din

aceasta se păstrează un număr oarecare de rezerve din speciile dorite, frumoase şi cu creşteri

susţinute.

  • după trecerea celui de-al doilea ciclu de crâng de 20-25 de ani, timp în care cioatele rămase

după exploatarea crângului au produs o nouă generaţie de lăstari care se vor extrage în majoritate cu acest prilej, marea majoritate a rezervelor cu vârsta de 40-50 de ani se păstrează.

 -    după trecerea celui de-al treilea ciclu de crâng cu aceeaşi lungime (20-25 ani), din primele două serii de rezerve, cu vârsta de 40-50 şi 60-75 de ani, se extrag cele uscate sau lâncede.

În acelaşi timp, se recoltează în mare parte lăstarii de 20-25 de ani, lăsându-se din rândul lor o nouă serie de rezerve ş.a.m.d.

            Atunci când rezervele se păstrează numai un singur ciclu de crâng, exploatându-se la 2n ani, se defineşte crângul cu rezerve (crâng compus de ordinul I), în timp ce crângul compus propriu-zis include la orice exploatare de crâng rezerve de vârste multiple (n, 2n, 3n, 4n etc.) (Drăcea, 1923-1924; Stinghe şi Sburlan, 1941).

            La atingerea vârstei exploatabilităţii stabilite pentru arborii de rezervă (maximum 100 de ani), aceştia se recoltează integral.

                       Între exemplarele care compun rezervele se recomandă cele provenite din specii de lumină cu lemn valoros, viguroase, cu tulpini frumoase, cu coroana rară (pentru a oferi lumina suficientă etajului de crâng) şi repartizate cât mai uniform. Cele mai recomandate specii de rezervă sunt cvercineele (gorunul şi stejarul), frasinul, paltinii, ulmii, cireşul, sorbii. Nu se recomandă folosirea fagului ca arbore de rezervă, mai ales datorită riscului de a suferi de arsura scoarţei când este izolat brusc precum şi umbririi puternice pe care o realizează coroana sa deasă, care stânjeneşte creşterea etajului de crâng (Boppe, 1889; Schwappach, 1904; Troup, 1928).

(Arboret de crâng compus cu vârsta exploatabilităţii etajului de crâng de 25 ani şi a

rezervelor de 100 ani (din Troup, 1928); a = înainte de tăierea de crâng; b = după intervenţie)

           Aplicarea tratamentului crângului compus prezintă avantaje sub raportul calităţii tehnologice a lemnului şi al valorii sale comerciale, precum şi din punct de vedere protectiv.          

Evident, sunt şi unele dezavantaje: volum ridicat al lemnului de foc, folosinţe reduse în scop industrial etc.

                       Se consideră că, încă din neolitic, în arborete de crâng simplu din Marea Britanie au fost lăsate ocazional rezerve pentru a creşte câteva cicluri de crâng şi a asigura nevoile ocazionale pentru lemnul de construcţii (Rackham, 1990, în Rietbergen, 2001).

            Acest tratament a căpătat o mare importanţă în Evul Mediu (Germania, Franţa, Marea

Britanie), perioadă în care toate ordonanţele forestiere începând din secolul al XV-lea dar mai ales cea a lui Colbert din Franţa (1669) au cuprins instrucţiuni privind numărul şi vârsta de tăiere a rezervelor (Dengler, 1935; Lafouge, 1964).

           

            În România, aplicarea crângului compus a început odată cu apariţia în Moldova a “Pravilei pentru cruţarea pădurilor de pe moşiile mânăstireşti şi altele” (1843), preluată în mare parte din codul silvic francez (Giurescu, 1975). După 1948, în România utilizarea lui a devenit foarte restrânsă datorită convertirii pădurilor la codru.

           

 

 

 

 

 

 

 

 

Creative Contact Form

Contact Us
Feel free to contact us if you have any questions

Free Joomla! template by L.THEME | Documentation