fbpx

Site-ul folosește cookie-uri pentru numărarea vizitatorilor, comentarii mai rapide și alte îmbunătățiri. Vă rog să fiți de acord cu utilizarea lor. Nu colectez date personale în afara celor fără de care serverul și site-ul nu pot funcționa.

Nicovalei nr.33, Brașov 500473, Romania +40722 276 272 +40728 305 582 office@forestdesign.ro

Blue Flower

Principii de amenajare a pădurilor

 

Principii de amenajare a pădurilor

Principiile amenajării pădurilor reprezintă baza pe care se construiește managementul responsabil al resurselor forestiere. Acestea au evoluat în timp concomitent cu percepția societății umane privind importanța și utilitatea ecosistemelor forestiere. Nerespectarea acestor principii diminuează semnificativ capacitatea ulterioară de gestionare a riscurilor de natură ecologică, socială și economică (Duduman & Drăgoi, 2019).

În Codul silvic actual (L46/2008) se menționează importanța respectării următoarelor principii de amenajare:

  • principiul continuității și permanenței pădurilor;
  • principiul eficacității funcționale;
  • principiul conservării și ameliorării biodiversității;
  • principiul economic. 
  1. Principiul continuității și permanenței pădurilor

Georg Ludwig Hartig a formulat pentru prima oară principiul continuității, conform căruia “Administrațiile silvice trebuie să reglementeze tăierile din păduri în așa fel încât generațiile viitoare să poată avea de pe urma lor cel puțin tot atâtea avantaje ca și generația actuală” (Leahu, 2001).

Acest principiu propus de Hartig este la fel de actual și în prezent și a constituit fundamentul definirii conceptului de dezvoltare durabilă, circa 200 de ani mai târziu, în raportul “Viitorul nostru comun” al Comisiei Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare: “Dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care permite satisfacerea cerințelor prezentului fără a compromite șansele generațiilor viitoare de a-și satisface propriile cerințe” (UNWCED, 1987).

Foto.  Pădure rațional gospodărită

Odată cu trecerea timpului apar noi cerințe din partea societății, dar și noi cunoștințe referitoare la componentele ecosistemelor forestiere, care determină schimbarea obiectivelor gestionării pădurilor. Ca urmare, principiile de amenajare s-au definit ca rezultante a două procese: exploatarea excesivă a resurselor forestiere și cunoașterea tot mai amănunțită a tuturor aspectelor privind creșterea arborilor și a modului în care sunt structurate ecosistemele forestiere (Duduman & Drăgoi, 2019). R. Weber a definit mai târziu continuitatea, tot ca principiu de amenajare, ca fiind un echilibru între recoltele de lemn și creșterea anuală a pădurilor (Wagner Chr, 1982; Popescu-Zeletin, 1936; Leahu, 2001). Acest echilibru nu poate fi determinat în timp, deoarece structura pe specii a creșterii fondului de producție poate fi diferită de structura pe specii a ceea ce se recoltează. Astfel, dacă suprafața ultimelor clase de vârstă este redusă, iar suprafața primelor clase de vârstă este mare, deși fondul de producție se caracterizează prin creșteri active, creștere anuală a pădurii va fi mai mare decât volumele recoltate anual sub formă de produse principale (Duduman & Drăgoi, 2019).

Un alt punct de vedere a fost dat de Karl Gayer, potrivit căruia principiul continuității a fost numit principiul fundamental al silviculturii: “îngrijirea atentă și continuă a forțelor naturale productive ale stațiunii și punerea lor pe de-a-ntregul în slujba scopurilor noastre” (Leahu, 2001). A fost un pas înainte, deoarece s-a recunoscut astfel cât de importantă este adecvarea intervențiilor silviculturale la particularitățile ecosistemului, fără a renunța însă la raportul susținut (Duduman & Drăgoi, 2019).

Pătrunderea concepției economice în gospodărirea silvică a început încă din anul 1841, când Christian Heyer fără a respinge obiectivele formulate de Hartig, a relaxat cumva sensul continuității propunând două căi principale (Leahu, 2001):

- creştere continuă şi exploatări anuale (continuitate strictă): recolte anuale şi egale (continuitate cu raport susţinut) și recolte anuale neegale.

- creştere continuă şi exploatări intermitente (continuitate în sens larg).

Structura normală pe clase de vârstă depinde de mărimea ciclului de producţie care, la rândul lui, depinde de vârsta exploatabilității. Datorită acestei condiţionări, structura complexă a pădurii cultivate a scăzut continuu, fapt ce a dus la reducerea stabilităţii funcţionale a acesteia, din toate punctele de vedere, mai ales cel productiv (Duduman & Drăgoi, 2019).

Primul inițiator al rentabilităţii financiare a fost Fridrich Judeich (1871), care a renunţat la a se mai referi într-un fel sau altul la mărimea recoltelor anuale, arătând că esenţiale sunt menţinerea folosinţei forestiere şi gospodărirea pădurilor potrivit principiului rentabilităţii. Prin urmare, raportul dintre creşterea pădurii şi volumul recoltat din aceasta trebuie să fie cât mai stabil, astfel încât să se asigure rentabilitatea gestionării pădurilor (Duduman & Drăgoi, 2019).

Atitudinea gospodăririi silvice adevărate va fi determinată de însăși condiția de existență a oricărei gospodăriri, prin care măsurile ce se aplică trebuie să ducă la dezvoltarea producției de bunuri și la creșterea continuă a bunăstării celor interesați într-o rațională și durabilă gospodărire a pădurilor. Principiul continuității se referă atât la permanența funcțiilor de producție, cât și la continuitatea și ameliorarea funcțiilor de protecție și privește, atât interesele actuale, cât și pe cele de perspectivă ale societății (Leahu, 2001). 

  1. Principiul eficacității funcționale 

Prin acest principiu se exprimă preocuparea permanentă pentru creșterea capacității de producție și de protecție a pădurilor, dar și pentru valorificarea optimă a produselor acestora (NT5, 2000).

Productivitatea reprezintă capacitatea de a produce, respectiv eficiența pădurii în funcția ce i-a fost atribuită. Ea se referă la o unitate productivă și se exprimă prin producția realizată într-o unitate de timp. În cazul pădurilor pentru ca productivitatea să fie comparabilă, se consideră, de regulă, hectarul de pădure, iar ca unitate de timp, anul. Producția unei păduri este rezultatul creșterii ei în volum, de aceea productivitatea pădurilor se exprimă, în general, prin creșterea pe an și pe hectar (Leahu, 2001).

Variația creșterii anuale la hectar a unei păduri influențează productivitatea ei. Această variație poate avea două cauze: datorită măsurilor tehnice aplicate sau structurii pădurii însăși. De aceea, un criteriu just de apreciere a productivității unei păduri (arboret) îl constituie creșterea medie la exploatabilitate pe an și pe hectar (Leahu, 2001). Urmărirea efectului produs de măsurile silvotehnice asupra productivității unei păduri se poate realiza prin intermediul creșterii indicatoare (Carcea, 1972).

Modul prin care se poate influența productivitatea pădurilor prin amenajare este planificarea, care constituie metoda ei de lucru și care se concretizează în proiectul de amenajare. Prin acest proiect se fixează, în primul rând, obiective de atins pentru cultura pădurilor, arătându-se ce specii și unde trebuie introduse în cultură și până la ce dimensiuni trebuie conduse arboretele. Se întocmesc planuri pentru lucrările de cultură și exploatare ce urmează a se executa și se indică regimul de aplicat și tratamentele cele mai corespunzătoare (Leahu, 2001).

Creșterea producției se poate realiza prin: introducerea în cultură a unor specii valoroase repede crescătoare, proprii stațiunii; regimul și tratamentele sunt bine alese; arboretele să fie exploatate și regenerate în timpul cel mai potrivit, iar cele slab productive să fie înlocuite.

Spunându-și cuvântul său hotărâtor în toate aceste acțiuni, amenajistul poate contribui la ridicarea productivității pădurilor într-o mare măsură.

  1. Principiul conservării și ameliorării biodiversității

De-a lungul timpului, unele specii din biodiversitatea terestră au trecut prin perioade de dispariţie în masă, rezultatul fiind dispariţia a cel puţin 17 % din taxoni. În secolul XXI, se estimează că pierderile vor fi undeva între 25 şi 50 % (Morell, 1999). Diferenţa dintre acest val de dispariţii şi toate celelalte este cauzată de om şi activităţile sale (Duduman & Drăgoi, 2019).

Poluarea industrială se numără printre factorii abiotici ce au înrăutăţit în mare măsură starea de sănătate a pădurilor. Jan Stoklasa în 1923 a fost primul ce a identificat poluarea industrială ca fiind factorul declanşator al acestui fenomen.

Creșterea eficienţei economice și a productivității muncii în exploatare a fost principala cauză a  înrăutăţirii condiţiilor de sol și a destructurării pădurilor. Tehnologia de exploatare reprezintă unul dintre factorii frecvent incriminaţi pentru destructurarea pădurilor. Echipamentele de exploatare cauzează  tasarea orizonturilor superioare de sol și impun totodată concentrarea tăierilor, pentru mărirea productivității (Seydack et al, 1995; Duduman & Drăgoi, 2019).

Conform Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor (NT5, 2000), prin acest principiu se urmărește conservarea și ameliorarea biodiversității la cele patru niveluri ale acesteia: diversitatea genetică intraspecifică, diversitatea speciilor, ecosistemelor și peisajelor.

Pentru creşterea rentabilităţii gospodăririi pădurilor, speciile mai uşor de ameliorat pe cale genetică (speciile repede crescătoare), au fost extinse în detrimentul altora, reducându-se astfel diversitatea biologică a pădurilor. La nivel european, se pune accent pe crearea unor colecţii de clone, prin Directiva 92/43 (Directiva Habitate), urmând ca biodiversitatea intra-specifică să fie ameliorată prin crearea materialului reproducător (Duduman & Drăgoi, 2019).

Din punct de vedere al distribuţiei pe clase de vârstă, pădurea cultivată este condusă spre o structură normală, iar transformarea parţială a pădurilor naturale în păduri cultivate fost inevitabil însoţită de creşterea vulnerabilităţii acesteia. Prin urmare, ultima expresie a conservării biodiversității este preocuparea de menţinere a acesteia, la toate nivelurile trofice reprezentative pentru un ecosistem forestier (Duduman & Drăgoi, 2019).

Conservarea biodiversităţii este importantă atât din punct de vedere biologic cât şi din punct de vedere economic. În general, corelaţia pozitivă dintre diversitatea biologică şi mărimea fondului de producţie este acceptată, fiind dovedită de numeroase măsurători în suprafeţe permanente de studiu (Rucăreanu și Leahu, 1982; Giurgiu, 1988; Clinovschi, 2003; Duduman & Drăgoi, 2019).

  1. Principiul economic

Pădurile aduc avantaje multiple, datorită numeroaselor lor însușiri și potențialului lor natural, chiar dacă sunt destinate să îndeplinească în mod special anumite funcții.

Principiul economic urmărește (optimizarea producţiei de masă lemnoasă, respectiv a produselor accesorii):

  • Obţinerea de masă lemnoasă de calitate ridicată, valorificabilă industrial;
  • Din cauza ciclurilor lungi de producție, structura și compoziția arboretelor trebuie să fie cât mai diversificată, astfel încât să poată să satisfacă cât mai bine nevoia de lemn la un moment dat;
  • Satisfacerea nevoilor de lemn pentru construcţii rurale, lemn de foc și alte utilizări;
  • Valorificarea tuturor resurselor nelemnoase disponibile (vânat, fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale etc.).




Bibliografie:

  1. Duduman G., Drăgoi M., 2019: Amenajarea pădurilor. Editura Universității Ștefan cel Mare,  Suceava, pp 21-44.
  2. Leahu I., 2001: Amenajarea pădurilor. Editura Didactică și Pedagogică, București, pp 78-90.
  3. NT5, 2000: Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor. Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, București pp 1.
  4. Legea nr. 46/2008: Codul silvic. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 238 din 27.03.2008.

 

300k
Hectare Paduri Amenajate
150k
Hectare Imagini aeriene
15
Proiecte de Biodiversitate
10
Registre Spatii Verzi