Tratamentul tăierilor progresive

            Tratamentul tăierilor progresive (tăieri în ochiuri, tăieri progresive în ochiuri) consistă în aceea că se urmăreşte obţinerea regenerării naturale sub masiv prin aplicarea de tăieri repetate neuniforme, concentrate în anumite ochiuri împrăştiate neregulat în cuprinsul pădurii, în funcţie de mersul instalării şi dezvoltării seminţişului ce va constitui noul arboret (Negulescu, în Negulescu et al., 1973).

            Caracteristica principală a tratamentului tăierilor progresive o constituie declanşarea procesului de regenerare, cu ocazia primelor intervenții, într-un număr variabil de zone de pe suprafaţa arboretului, care constituie aşa numitele „ochiuri de regenerare”. Tratament fundamentat de Gayer (1878).

            Acest tratament a fost fundamentat cu ideea de a dezvolta sub adăpostul arboretului matur noile generații de puieți. Denumirea tratamentului face referire la progresivitatea tăierilor forestiere care duce la înființarea unei noi generații de puieți dintr-o anumită specie sau grup de specii fără necesitatea plantării artificiale.  Acest sistem silvicultural este în mod normal implementat în păduri considerate mature, adesea după mai multe rărituri (dacă însă unele arborete exploatabile nu au fost suficient rărite, trebuie executate în prealabil tăieri preparatorii, care urmăresc să nu întrerupă prea mult starea de masiv (consistenţa după tăiere 0,8) (Dengler, 1935)). Acest tip de tratament oferă suficientă lumină pentru ca speciile dorite să prospere, fără a da suficientă lumină plantelor perene, repede crescătoare sub lumina directă a soarelui. Odată ce speciile dorite sunt stabilite, tăierile ulterioare dau puieților mai multă lumină, iar spațiul de creștere eliberat prin tăierea arboretului bătrân este complet transmis noii generații.

Fig. 1 Puieți instalați în ochiul de regenerare

            Pentru realizarea acestor obiective, teoreticianul tratamentului tăierilor progresive (prof. Karl Gayer de la München, în 1878) a diferenţiat trei genuri de tăieri:

(1) Deschidere a ochiurilor, etapă care într-o primă fază se extrag grupat câțiva arbori de pe mai multe puncte de pe suprafața arboretului.

Fig. 2 Arboret bătrân(>100 ani) cu structură relativ echienă, slab în biodiversitate, fără semințiș (cu alb și contur negru reprezentați arborii ce urmează a fi extrași)

            Fiind suficientă lumină, arborii fructifică mai mult, semințele lor ajung pe sol, după care se formează niște ochiuri de regenerare naturală, în care tânărul semințiș se dezvoltă la adăpostul arboretului matur.

            Tăierile se corelează obligatoriu cu ritmul fructificaţiei şi al dezvoltării seminţişului. Se acordă prioritate ochiurilor existente şi apoi se trece la deschiderea de noi ochiuri.

     Fig. 3 Structură arboret rărit                                                                 Fig. 4 Apariția ochiurilor de regenerare

Fig. 5 Vedere de la sol a unui ochi de semințiș

            Repartizarea ochiurilor se face ţinând seama de starea arboretului, de mersul regenerării şi de posibilităţile de scoatere a materialului. Acestea se vor împrăştia la distanţe destul de mari, în general cuprinse între 1 şi 2 înălţimi medii ale arboretului, astfel încât în cadrul fiecărui ochi regenerarea să se desfăşoare independent de ochiurile alăturate (1949; Negulescu, în Negulescu şi Ciumac, 1959).

            Forma ochiurilor poate fi, după caz, circulară, ovală, eliptică sau, cel mai adesea, neregulată, dar se recomandă să se deschidă ochiuri de formă eliptică, orientate cu axa mare pe direcţia est-vest, în regiunile calde şi uscate, în timp ce în regiunile reci şi umede sunt preferate cele eliptice orientate nord-sud (Negulescu, în Negulescu şi Ciumac, 1959).

            Mărimea ochiurilor şi intensitatea răririi în ochiuri a arboretului bătrân depind în primul rând de exigenţele faţă de lumină ale speciilor care se urmăreşte să fie regenerate. Astfel, la speciile de umbră cu seminţiş sensibil la îngheţuri sau secetă (fag, brad), care au nevoie de protecţie de sus şi laterală, ochiurile au mărimi de la suprafaţa proiecţiei a 2-3 arbori până la 0,5H sau chiar 0,75 H (H este înălţimea medie a arboretului) (Negulescu, în Negulescu şi Ciumac, 1959; Vlad et al., 1997). În arboretele din specii de lumină (stejar, gorun), care necesită doar protecţie laterală şi creşterea în lumină plină de sus, ochiurile vor fi mai mari, ajungând la 1-1,5 H la gorun (Purcelean şi Ciumac, 1965; Ciumac, 1967; Dămăceanu, 1984) şi chiar 2H la stejar (Constantinescu, 1973).

Fig. 6 Succesiune de vârste a ochiului de regenerare

            Numărul ochiurilor, care nu se poate fixa cu anticipaţie ci rezultă pe teren, depinde de mărimea acestora şi de intensitatea tăierilor aplicate în fiecare ochi. În ochiuri se recomandă să fie extraşi arborii cu coroanele cele mai mari care, recoltaţi ulterior, ar putea provoca vătămări grave seminţişului instalat.

(2) Lărgire şi luminare a ochiurilor, în care ulterior primei etape, ochiurile se lărgesc și mai mult prin extragerea arborilor limitrofi zonei deschise

Fig. 7 Lărgirea ochiurilor prin extragerea arborilor limitrofi (cu alb și contur negru reprezentați arborii ce urmează a fi extrași)

            După această intervenție, structura pădurii se schimbă (fig.8), iar semințișul, având condițiile necesare de lumină și spațiu se dezvoltă și mai mult. Ochiurile odată deschise şi regenerate sunt ulterior conduse, iar asupra lor se revine ori de câte ori este nevoie pentru o cât mai susţinută dezvoltare a seminţişului instalat.

Fig. 8 Lărgirea ochiurilor și dezvoltarea puternică a semințișului (cu alb și contur negru reprezentați arborii ce urmează a fi extrași)

Regenerarea, care are loc natural, sub masiv, decurge treptat şi neuniform în fiecare ochi şi de la un ochi la altul beneficiind de toţi anii de fructificaţie din perioada respectivă.

(3) Racordare a ochiurilor, care este o ultimă intervenție, în care se extrag printr-o singură tăiere și ultimii arbori bătrâni rămași, cu scopul de a elibera tot spațiul de creștere noilor generații.

Fig. 9 În partea de sus avem ultima fază de lărgire a ochiurilor de regenerare, iar în partea de jos structura semințișului treptat instalat (Schema de aplicare a tratamentului tăierilor progresive (după E.G. Negulescu))

            Se observă că diferit de tăierile succesive, tânărul semințis are un profil vălurat, cu vârful acestor valuri, regăsindu-se în dreptul deschiderii inițiale a ochiurilor. Ca şi la tăierile succesive, se recomandă ca această lucrare să fie aplicată când seminţişul, ajuns la independenţă biologică, ocupă cel puţin 70% din suprafaţă şi are o înălţime de 30-80 cm.

            În arboretele parcurse cu acest tratament din România, perioada generală de regenerare a fost adoptată la 20 de ani. Aceste tăieri de racordare asigură şi regenerarea spaţiilor dintre ochiuri.

Fig. 10 Structura arboretului, vedere de sus (1-arboret matur; 2-arboret rărit cu ochiuri de regenerare; 3- începerea regenerării cu puieți; 4-ochiuri complet regenerate cu puieți având o vârstă de circa 20 de ani)

Fig. 11 Modul de aplicare a tratamentului tăierilor progresive

Avantaje:

• valorificarea eficientă a seminţişurilor preexistente utilizabile;
• dezvoltarea unei noi generaţii de seminţiş şi condiţii bioecologice dintre cele mai favorabile de dezvoltare a acestuia;
• valorifică toţi anii de sămânţă cât durează regenerarea suprafeţei periodice în rând;
• menţinerea calităţii solului;
• întrucât noul arboret se întemeiază concomitent cu lichidarea vechiului arboret exploatabil, efectele protectoare ale pădurii nu slăbesc decât în mică măsură şi pe o perioadă scurtă de timp;
• arborii rămaşi în pădure până la tăierea de racordare beneficiază de un spor de creştere de lumină şi prin urmare, vor avea o valoare de utilizare mai mare;
• prin forma şi structura fiecărui arboret în parte şi a pădurii în general, aceasta prezintă o valoare estetică şi de agrement ridicată;
• obţinerea de arborete viabile cu structuri relativ pluriene.

Dezavantaje:

• mecanismul tăierilor este mai complicat şi dificil de organizat şi aplicat, necesitând personal numeros şi bine calificat;
• exploatarea este mai costisitoare, tăierile fiind diferite ca intensitate şi împrăştiate pe suprafeţe relativ mari;
• uneori ultimele tăieri prejudiciază seminţişurile instalate, obligând la completări pe cale artificială;
• creând ochiuri în pădure, tratamentul devine contraindicat în arboretele expuse la acţiunea vătămătoare a vânturilor periculoase;
• este greu de aplicat pe versanţi cu pantă accentuată şi în staţiuni expuse la eroziune sau alunecări de suprafaţă ori de adâncime.

            Tratamentul tăierilor progresive se aplică în cvasitotalitatea arboretelor de amestec din ţara noastră. Este un tratament mai pretenţios şi mai costisitor decât alte tratamente, ceea ce ridică aspecte deosebite din punct de vedere ecologic şi economic (Nichiforel,2019).

Bibliografie:

1. https://en.wikipedia.org/wiki/Shelterwood_cutting
2. http://algonquinforestry.on.ca/policy-planning-sustainable-forest-management-policy/silvicultural-systems-even-aged-shelterwood/
3. Nicolescu, V.N., 2014-2015: Silvicultură II. Silvotehnică. Editura Aldus, Brașov, 60-65 p
4. Nichiforel, L, 2019-2020: Silvicultură II. Silvotehnică. Suport de curs pentru învățământ la distanță, Suceava, 104 p
5. https://www.youtube.com/watch?v=TaNCee6rCGo