Consistența arboretului

Caracteristica arboretului de a fi constituit din arbori apropiați între ei, în așa măsură încât în interiorul lui să existe un mediu specific, diferit de mediul exterior (Leahu, 2001).

Consistența arboretului se exprimă prin: gradul de închidere a coronamentului, indicele de desime, indicele de densitate și indicele de acoperire.

Gradul de închidere a coronamentului se exprimă în zecimale de la 1.0 la 0.1, reprezentând partea din coronament în proiecție orizontală ocupată efectiv de coroane. Se poate determina și prin măsurători sumare ca raport între spaţiul efectiv ocupat de coroane şi suprafaţa arboretului respectiv. Se estimează separat pentru fiecare etaj al arborilor și nu poate depăși valoarea 1.0 (Leahu, 2001).

După valoarea gradului de închidere al coronamentului arboretele se clasifică în (Negulescu, în Negulescu și Ciumac, 1959; Nicolescu, 2011):

• arborete cu consistenţă plină (K = 1.0);
• arborete cu consistenţă aproape plină (K = 0.7-0.9);
• arborete cu consistenţă rărită, luminate sau brăcuite (K = 0.4-0.6);
• arborete cu consistenţă degradată sau poienite (K = 0,1-0,3).

Fig.1. Arboret cu consistență plină (K=1.0)

Fig.2. Arboret cu consistența K=0.7

Fig.3. Arboret cu consistența K=0.3

 În general se poate determina prin următoarele modalități:

• pe cale vizuală, gradul de închidere a coronamentului se apreciază vizual, în funcție de spațiul liber dintre coroanele arborilor. Stabilirea consistenței pe cale vizuală constituie modalitatea folosită în mod obișnuit în practica silvică, dar această metodă are un caracter subiectiv deoarece depinde de experiența observatorului.
• pe cale analitică, prin aerofotograme sau fotografii de la sol, pe care se delimitează proiecția orizontală a coroanelor arborilor. Suprafața acestei proiecții se determină prin planimetrare și se împarte la întreaga suprafață a imaginii studiate, astfel se determină consistența în valori zecimale sau procentuale.
• densiometer (foto. 1)

  Foto. 1. Densiometer 

Indicele de desime sau procentul de reușită se determină pentru semințișuri, lăstărișuri, sau plantații în care nu s-a realizat starea de masiv. Acesta exprimă raportul între numărul real de puieți la hectar (determinat prin sondaje) și numărul normă (în raport cu schema de împădurire). În cazul regenerărilor naturale sau al însămânțărilor artificiale, indicele de desime se determină ca raport între suprafața porțiunilor cu regenerare asigurată și suprafața totală a parcelei sau a subparcelei. În cazul regenerărilor naturale sau însămânțărilor artificiale se consideră cu regenerarea asigurată porțiunile pe care există cel puțin 3 puieți/m2, iar în cazul regenerărilor din lăstari cel puțin un lăstar de tulpină la 4 m2 (***, 1984).

Indicele de densitate se determină pentru fiecare element de arboret și se exprimă în sutimi. În arboretele înventariate și al celor în care s-au făcut determinări ale suprafeței de bază densitatea arboretului se determină prin două modalități (***, 1984; Rădulescu, 1956; Negulescu, în Negulescu și Ciumac, 1959; Nicolescu, 2011):

1. ca raport între suprafața de bază reală la hectar și suprafața de bază considerată normală, extrasă din tabelele de producție pentru un arboret cu aceeași compoziție vârstă și clasă de producție;
2. ca raport între volumul real la hectar și cel extras din tabelele de producție pentru un arboret cu aceeași compoziție, vârstă și clasă de producție.

Indicele de acoperire (gradul de acoperire) reprezintă raportul dintre suprafața orizontală a proiecției coroanelor arborilor, măsurată pe teren, și suprafața totală a terenului respectiv. Acest indice se exprimă în zecimi și poate avea o valoare mai mica sau mai mare decât 1.0. Astfel, poate avea valoarea 1.0 când proiecția coroanelor este egală cu suprafața arboretului (Leahu, 2001).

Bibliografie:

1. Negulescu, E.G., Ciumac, Gh., 1959: Silvicultura. Editura Agro-Silvică de Stat, Bucureşti, 885 p.
2. Nicolescu, V.N., 2011: Silvicultură I Biologia pădurii. Editura Aldus, Brașov, pp 35.
3. Leahu I., 2001: Amenajarea pădurilor. Editura Didactică și Pedagogică, București, pp 146-149.
4. Rădulescu, A., 1956: Silvicultura generală. Editura Agro-Silvică de Stat, Bucureşti, 336 p.
5. ***, 1984: Îndrumar pentru amenajarea pădurilor. Vol. I. şi II. Ministerul Silviculturii, ICAS, Bucureşti.