Sărbătorile de iarnă sunt un prilej bun de a petrece momente fericite cu familia și cu persoanele dragi nouă. Ce simbolistică mai potrivită este decât bradul frumos împodobit, lângă care ne adunăm cu toții la povești sau filme, cu o băutură caldă și prăjituri.

Echipa Forest Design vă urează un Crăciun fericit!

Dar de ce tradițional folosim bradul de Crăciun și nu un alt arbore?

Ca și răspuns scurt, nu putem folosi foioasele pentru că spiritul verde al Crăciunului nu ar exista.

Tradiția arborelui de Crăciun în lume

În istorie, cu mult înainte de apariția creștinismului, plantele și arborii care rămân verzi tot anul aveau o semnificație specială pentru oameni. Așa cum oamenii de astăzi își decorează casele în timpul sezonului festiv, popoarele antice atârnau crengi de rășinoase peste ușile și ferestrele lor. În multe țări, ca și în România, se credea că plantele ”veșnic verzi” vor ține departe vrăjitoarele, fantomele, spiritele rele și bolile.

În emisfera nordică, cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului cade pe 21 sau 22 decembrie și se numește solstițiul de iarnă. În istorie, oamenii credeau că soarele este un zeu și că iarna venea în fiecare an, deoarece zeul soarelui se îmbolnăvește și puterea lui scade. Sărbătorirea solstițiului avea ca însemnătate că în cele din urmă zeul soarelui va începe să se facă bine, micșorând noaptea. Ramurile veșnic verzi folosite pentru împodobit, le aminteau oamenilor de toate plantele verzi care vor crește din nou atunci când zeul soarelui va fi puternic și vara va reveni.

Primii romani marcau solstițiul cu o sărbătoare numită Saturnalia în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii știau că solstițiul însemna că, în curând, fermele și livezile vor fi verzi și roditoare. Pentru a marca evenimentul, își decorau casele și templele cu crengi “veșnic verzi”.

În Europa de Nord, preoții vechilor celți, și-au decorat templele cu ramuri verzi, ca simbol al vieții veșnice. Vikingii din Scandinavia credeau că arborii veșnic verzi sunt plante speciale a zeului soarelui, Balder și de asemnea își decorau casele.

Primul arbore împodobit vreodată a fost în Livonia (azi Estonia și Letonia), în 1441, 1442, 1510 și 1514 în sediul unor lideri a breslei locale de comercianți. Mai apoi, bradul a fost dus în Piața Primăriei, unde membrii frăției au dansat în jurul lui.

Germania este creditată cu începutul tradiției arborelui de Crăciun așa cum o știm acum în secolul al XVI-lea, când creștinii devotați au adus arbori împodobiți în casele lor. Unii au construit piramide de Crăciun din lemn și le-au împodobit cu plante veșnic verzi și lumânări. Se crede că Martin Luther, reformatorul protestant din secolul al XVI-lea, a adăugat pentru prima dată lumânări aprinse unui copac. Mergând spre casa lui într-o seară de iarnă, compunând o predică, a fost uimit de strălucirea stelelor care scânteiau printr-o pădure de rășinoase. Pentru a retrăi scena alături de familia sa, el a pus un brad în camera principală și i-a împodobit ramurile cu lumânări aprinse. (sursa). Cea mai veche reprezentare cunoscută a unui brad de Crăciun, datată istoric, se află pe o sculptură de boltă a unei case din Turckheim, Alsacia (pe atunci parte a Germaniei, astăzi Franța), cu data 1576. 

Împodobitul bradului de Crăciun a fost legată de legenda „pomului paradisului” al pieselor de teatru medievale care au fost datate pe 24 decembrie, comemorarea și ziua onomastică a lui Adam și Evei în diferite țări. În astfel de piese, un arbore împodobit cu mere (pentru a reprezenta fructul interzis) și napolitane (pentru a reprezenta Euharistia și răscumpărarea) a fost folosit ca decor al piesei. Ca și pătuțul de Crăciun, bradul Paradisului a fost ulterior așezat în case. Merele au fost înlocuite cu obiecte rotunde precum bile roșii strălucitoare.

La sfârșitul Evului Mediu, un predecesor timpuriu al bradului de Crăciun apare menționat în Regimentul Ordinului Cisterului în secolul al XV-lea, la Alcobaça, Portugalia. Regimentul înalților sacristani locali ai Ordinului Cistercian face referire la ceea ce pot fi considerate cele mai vechi referiri la bradul de Crăciun: „ În ajunul Crăciunului, veți căuta o creangă mare, de dafin verde, și veți culege multe portocale roșii și le vei pune pe ramurile care vin din dafin, așa cum ai văzut, și în fiecare portocală vei pune o lumânare și vei atârna creanga de o frânghie în stâlp.”(sursa).

Prima înregistrare a unui brad de Crăciun în America, a fost în anii 1830 a coloniștilor germani din Pennsylvania. Așezările germane din Pennsylvania aveau arbori comunitari încă din 1747, dar, până în anii 1840, pomii de Crăciun erau văzuți ca simboluri păgâne și nu erau acceptați de majoritatea americanilor. În anii 1890, ornamentele de Crăciun soseau din Germania, iar popularitatea bradului de Crăciun era în creștere în SUA. S-a remarcat că europenii foloseau copaci mici de aproximativ 1,5m înălțime, în timp ce americanilor le plăcea ca bradul lor să ajungă de la podea la tavan.

Tradiția arborelui de Crăciun în România

În România a existat obiceiul butucului de Crăciun, ritual azi dispărut, atestat încă de la romani, care presupunea că un trunchi de brad tăiat era ars pe vatră, în semn de jertfă, în noaptea de 24 spre 25 decembrie, pentru a simboliza moartea şi renaşterea divinităţii.

Un alt obicei moştenit de români de pe vremea dacilor era cultul pentru brad, existent și astăzi în unele zone ale ţării, unde bradul era tăiat la nuntă sau la moartea cuiva, fiindcă în cadrul ritualului de înmormântare bradul reprezenta „nunta” mortului cu natura.

Primul brad împodobit la sărbătorile Crăciunului a fost cel de la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea în Principatele Române, în anul 1866, astfel că de atunci, în noaptea de Crăciun, prinţii şi prinţesele invitate la palat împodobeau bradul.

Folosirea unui arbore decorat nu are un început verificabil din punct de vedere istoric, dar își găsește originea în obiceiurile diferitelor culturi. Se crede ca arborii mereu verzi încorporează vitalitatea și de aceea, în vechime, se credea că ar putea aduce sănătate în casa lor. Enciclopedia Britanică citează folosirea decorațiilor de copaci, coroane și ghirlande ca un simbol al vieții veșnice în rândul egiptenilor, chinezilor și evreilor.

În prezent folosim nu numai tradiționalul brad pentru Crăciun, ci și diferite subspecii ale acestuia, precum și specii de molid și alte rășinoase. În afară de semnificația istorică și tradițională a bradului, acesta mai are și calități precum miros mai frumos, crengi rezistente, iar acele sunt neînțepătoare și nu se scutură ușor.

Indiferent de specie, de 150 de ani românii nu îşi imaginează sărbătoarea Crăciunului fără un arbore împodobit în casă, iar ritualul împodobirii a devenit unul dintre cele mai pline de bucurie momente ale sărbătorilor de iarnă, în aşteptarea darurilor lui Moş Crăciun. (sursa)

Echipa Forest Design vă urează Crăciun fericit!