Tratamentul tăierilor în crâng

            Crângul este una dintre cele mai vechi metode de exploatare a pădurilor de foioase și a fost foarte răspândit, mai ales în pădurile particulare. În prezent se folosește pe suprafețe mari în unele țări europene ( Italia 40%, Franța 25%, Spania 22%, Grecia 18%). În fondul nostru forestier s-a restrâns treptat după naționalizarea pădurilor (1948), prin conversiunea multor păduri de crâng la regimul de codru, actualmente ponderea sa fiind de numai 5%.

Alunecările de teren sunt o categorie de fenomene naturale de risc, ce definesc procesul de deplasare, mișcarea propriu‑zisă a rocilor sau depozitelor de pe versanți, cât și forma de relief rezultată.

Alunecările de teren produc pagube considerabile, atât din punct de vedere material, cât şi cu privire la pierderea de vieţi omenesti, însă aceste fenomene pot fi anticipate cu suficient timp înaintea producerii lor, în vederea combaterii sau măcar a limitării efectelor nedorite.

 Curăţirile sunt lucrări de îngrijire şi conducere ce se aplică în arboretele aflate în fazele de nuieliş şi prăjiniş, în scopul înlăturării exemplarelor necorespunzătoare ca specie şi conformare (Stănescu şi Târziu, în Negulescu et al., 1973).

Deoarece în cele două stadii de dezvoltare desimea arboretului este ridicată, competiția inter- și intraspecifică intensifică elagajul natural, dar și cel de eliminare naturală, care, uneori poate evolua în contradicție cu țelurile fixate.(Nicolescu, 2014; xxx, 2000).

Tratamentul tăierilor progresive

            Tratamentul tăierilor progresive (tăieri în ochiuri, tăieri progresive în ochiuri) consistă în aceea că se urmăreşte obţinerea regenerării naturale sub masiv prin aplicarea de tăieri repetate neuniforme, concentrate în anumite ochiuri împrăştiate neregulat în cuprinsul pădurii, în funcţie de mersul instalării şi dezvoltării seminţişului ce va constitui noul arboret (Negulescu, în Negulescu et al., 1973).

            Caracteristica principală a tratamentului tăierilor progresive o constituie declanşarea procesului de regenerare, cu ocazia primelor intervenții, într-un număr variabil de zone de pe suprafaţa arboretului, care constituie aşa numitele „ochiuri de regenerare”. Tratament fundamentat de Gayer (1878).